fr33dom

Nou pe simpatie:
Aandreea din Bucuresti

Femeie
24 ani
Bucuresti
cauta Barbat
25 - 52 ani

fr33dom Inregistrare Login PozeNu sunteti logat. Lista Forumurilor Pe Tematici

fr33dom / Fan-ficuri /

Tokyo

Pagini: 1 2 3

Moderat de Smiley, Zmeurica, Zombie

Lady Alice
Administrator
Din: Busan
Postari: 3428

1. Calatorie in umbra trecutului

Iata-ma aici, privind masa de oameni necunoscuti , ce roiesc asemeni albinelor, in jurul meu. Probabil daca as renunta la casti pentru cateva secunde i-as putea auzi bazaind. Nu m-am putut abtine si un chicotit mi-a scapat printre buze la acest gand. O femeie ma tintui imediat cu privirea. Probabil ma considera nebuna , asa ca o sa-i demonstrez ca are dreptate. De ce sa fiu rea si sa nu-i fac pe plac? Am ranjit cu toti dintii dupa care i-am aratat limba.Ma pregateam sa-mi scot mana din buzunar sa-i arat degetul mijlociu, insa aceasta pleca de langa mine aproape fugind. Am zambit multumita si am dat la maxim volumul de la player. Inca astept ca acea amintire vaga a unui presupus unchi sa prinda contur. De ce am ales sa ma auto-exilez aici? De proasta! Ce o sa fac eu in tara asta plina de ciudati? Trebuie sa evadez din aceasta sala de asteptare inainte sa ma sufoc. M-as fi putut lasa de droguri si acasa daca vroiam, dar nu, era prea tentant tipul din coltul strazii ce vinde pe ascuns droguri, asa ca ma duc departe de el! Ce patetica sunt! Si aici pot face rost de ele daca ma straduiesc putin.Dar pana la urma ce vreau sa fac ? Sa ajung la dezintoxicare? Ca nebuna aia de mama nu va sta sa se gandeasca de doua ori si ma va trimite imediat acolo.
-Cathleen? Cathleen MCalister?
Am auzit o voce grava soptindu-mi cuvintele la ureche. Probabil daca nu mi-ar fi pronuntat numele imediat ce mi-a scos o casca din ureche as fi sarit din fotoliu ca arsa si l-as fi luat pe tip la bataie. Foarte intelept din partea lui sa faca asta ca altfel acum s-ar fi putut mandri cu un superb ochi vanat. Am mormait un "da" in timp ce-mi luam valiza de jos. Intradevar, nu mi-am mai vazut unchiul de cand aveam cinci sau sase ani, dar cu siguranta nu avea ochii acestia specific asiaticilor. Si i-ar fi cam imposibil sa arate ca si cum am avea aceeasi varsta , daca nu ar fi dat peste o fantana a tineretii.
-Tu cine esti?
-Varul tau, Luke. Tata nu a putut..
-Nu esti varul meu. Esti adoptat, ai uitat?
Zambetul ii pieri de pe fata. Banuiesc ca nu a fost frumos sa-i arunc asta in fata, dar ce-mi pasa? Si da, deci asta este copilul adoptat al unchiului Steve. Pare dragut. In ciuda comentariului meu rautacios, mi-a luat valiza.
-Ah, am uitat sa va prezint!
Exclama deodata Luke. Intinse mana spre un tip ceva mai inalt decat el, ce ma privea din spatele unor ochelari cu lentile negre de soare. Ochelarii ori erau o copie foarte reusita ori erau niste superbi ochelari Versace.
Il observasem si mai devreme , insa nu mi-am imaginat ca are vreo legatura cu Luke, avand in vedere faptul ca statea nepasator, cu o expresie clar plictisita pe chip si neschitand niciun gest. Spre deosebire de Luke care era incontinuu cu un zambet pe fata, acesta nici macar un zambet din politete nu schita, nici macar acum cand Luke ne facea cunostinta.
-Jun Nicolas Yamaga, iar ea este Cathleen MCalister.
Tipul se apleca putin dupa care se intoarse si pleca. L-am urmat impreuna cu Luke care spunea ca dupa ce ma voi obisnui cu agitatia metropolei, o voi adora.M-am oprit ca trasnita de fulger si i-am replicat pe un ton cat mai acid:
-Tipule, vin din New York! Nu dintr-un sat uitat de lume din Africa. Asa ca nu-mi vorbi tu mie de agitatia orasului, pricepi?
Tipul brunet ce mergea inaintea noastra se opri si se intoarse zambind. Deci nu este robot.
-New York-ul nu se poate compara cu Tokyo in ceea ce priveste agitatia.
Nici mut se pare ca nu este. Vocea sa este asemeni vocii lui Luke, grava, insa nu aspra ci melodioasa, placuta la auz.
Am continuat sa mergem prin aeroport. Este gigantic! Mult mai mare decat cel de acasa. Am zarit intr-un final iesirea si am rasuflat usurata. Afara soarele lumina puternic asa ca am inceput sa-mi caut ochelarii de soare ce stateau aruncati undeva prin geanta . Cand intr-un final i-am gasit si mi i-am pus la ochi, m-am simtit pe picior de egalitate cu Jun. Acum pot scruta totul cu privirea fara ca nimeni sa observe unde ma uit. Grozava inventie!
-Jun Nicolas, vor sa-ti ridice masina!
Luke arata cu mana spre un bolid de un albastru metalizat. Cu siguranta costa mai mult decat casa mea din New York.
Tipul inainta cu pasi hotarati si rapizi spre cei care se pregateau sa-i ridice masina. Incepu apoi sa vorbeasca repede cu unul dintre barbati. Dupa cateva minute de negocieri intr-o limba necunoscuta mie, Jun se apropie de noi vizibil furios.
-Luke, dute la banca si scoate-mi niste bani de pe card. Nu accepta decat cash, iar eu nu am.
Scoase din portofel un card Platinium. Nu vazusem niciunul in realitate. Dar na, asa masina, asa card! Dupa ce au mai schimbat cateva replici, Luke incepu sa alerge spre banca, presupun, deoarece nu mi-a zis nimic.
-Tu nu te puteai duce la banca? Iti era lene?
Tipul se intoarse usor cu fata la mine si ma privi plictisit. Nici macar nu-l rugase pe Luke sa-i faca acest serviciu, ci pur si simplu ia spus sa se duca. De parca Luke nu ar fi avut de ales. In locul lui Luke ii aruncam cardul in fata si-i spuneam sa-si miste posteriorul la banca daca vrea bani!
-Nu.
Raspunsul sau m-a lasat fara replica. Si nu din cauza ca nu stiu la care intrebare mi-a raspuns din cele doua, ci pentru ca ma asteptam la o replica mai acida, sau macar ceva mai elaborat, nu un simplu "nu".
S-a intors cu spatele la mine si a reinceput sa discute cu omul ce se afla langa masina sa. Era in mod clar nervos. La un moment dat a inceput sa si gesticuleze. Omul respectiv era mult mai scund decat Jun si-i vorbea acestuia pe un ton umil, rugator. Chiar isi ridica mainile in dreptul pieptului si le impreuna asa cum fac oamenii cand se roaga. Omul are in jur de cinzeci de ani si mi se pare de-a dreptul stupid ca un tip de varsta lui sa roage un tip de nouasprezece ani. Poate douazeci? Si in plus tipul mai era si vinovat. Poate nu stiu eu japoneza, insa semnul ce arata o masina ridicata de o alta mai mare, mi se pare destul de concludent.
Il zaresc apoi pe Luke alergand spre noi. Ii ofera lui Jun un plic crem impreuna cu cardul. Acesta ofera plicul omului cu care vorbise mai devreme, iar lucratorul face semn celorlalti sa lase masina jos, dupa care reveni la Jun cu o chitanta.Jun o lua ,o stranse in pumn, dupa care o arunca la picioarele omului care facea de zor plecaciuni. Omul se apleca si stranse hartia de jos, in timp ce Jun se urca in masina.Luke aseza valiza in portbagaj , apoi deschise usa din spate si-mi facu semn sa urc. Oricat m-ar tenta sa ma urc in masina aceasta de-a dreptul uimitoare, nu o fac.
-Prefer sa merg cu un taxi.
Luke facu ochii mari de uimire si incepu sa-mi explice ca scumpul lui Jun Nicolas care se purta cu el de parca ar fi un gunoi, s-a oferit sa ne duca acasa. Am ramas ferma in ceea ce priveste masina tipului. Geamul din fata cobora, iar Jun se apropie cu fata de geam si zambi ironic.
-Iti este frica de viteza?
Frica de viteza? Asta pune capac! Acasa am mers cu un motor ce a ajuns la aproape 250 de Km/h si nu mi-a fost frica. Ce stupid din partea lui sa creada asta!
-Este evident ca nu-mi este frica.
-Dovedeste atunci. Masina ajunge doar pana la 320 Km/h.
Nimic nou, provocarile ma incita. Asa ca m-am apropiat de masina, dar cand sa urc vocea tipului m-a oprit.
-In fata.
-Pentru?
-Mi se pare corect ca o domnisoara sa stea in fata, iar in al doilea rand vreau sa vad cum te incordezi de teama cand masina o sa ajunga la o viteza" acceptabila".
Am urcat in fata, iar Luke in spate, fara sa protesteze, fara sa spuna nici macar un cuvant. Masina a inceput sa goneasca pe strazi imediat. Pe masura ce inaintam numarul masinilor crestea, asemeni numarului kilometrilor.M-am asezat comod pe scaunul mare din piele alba si am admirat metropola. Reclamele uriase de pe cladiri iti atrageau imediat privirea prin culorile aprinse . Mi-as fi dorit sa stiu ce scrie pe ele, insa japoneza imi este total straina. Cladirile uriase, strazile pline de masini, facea ca sa se asemene cu orasul meu, insa acesta este mult mai colorat si mai plin de viata. Odata cu parcurgerea kilometrilor , imaginile cladirilor s-au estompat, locul fiindu-le luat de case din lemn, viu colorate. Motorul se opri din tors in fata unei astfel de case, iar Luke cobora vesel. Probabil am ajuns la destinatie. L-am privit pe Jun cu un zambet de superioritate pe chip.
-Ti-am zis ca nu-mi este frica.
- Nu sunt convins in totalitate.
Afirmatia sa imi facu buzele sa mi se arcuiasca intr-un mic " O" de uimire.
-Jun , vrei sa intri sa bei un ceai?
-Nu pot, timpul ma preseaza. Maine vine Mariko , iar mama vrea sa mearga cu mine sa-i cumpar un cadou de bun venit. Ramane pe altadata ceaiul. La revedere Luke, Cathleen.
Masina porni cu viteza si disparu din aria mea vizuala inainte sa realizez ca valiza mea este inca la el in masina.
-Valiza mea Luke?
-Oh! Am uitat de ea. Este la Jun Nicolas.
-Ok inteligentule, ti se pare ca eu nu stiu asta? Ideea e ca trebuie sa-l suni pe tip si sa-i spui sa se intoarca.
-Nu pot face asta. Se duce la cumparaturi cu doamna Yamaga, iar maine vine domnisoara Mariko, deci nu-l putem deranja nici maine. O sa-ti aduc valiza peste cateva zile. Pana atunci iti da mama ceva de la ea.
Am asteptat sa inceapa sa rada, insa nu a facut-o. Ba chiar m-a privit cu un aer solemn. Am inceput sa rad isteric, iar el m-a privit de parca as fi fost nebuna.
-Da-mi numarul lui de telefon sa-l sun.
-Nu se poate. Hai sa intram.
Am inceput sa merg cu pasi apasati spre casa. Sigur sotia lui Steve il va obliga sa-mi dea numarul, sau il va pune chiar pe el sa-l apeleze. Am deschis usa aproape curioasa sa vad interiorul casutei, deoarec e exteriorul ma ducea cu gandul la o casuta pentru papusi, numai ca mult mai mare.
-E cineva acasa?
- Nu este nevoie sa strigi. Urmeaza-ma.
L-am urmat pe Luke pana intr-o camera ce parea o bucatarie, doar ca foarte mica. Intr-un colt al camerei statea o femeie mica de statura, bruneta, cu parul pieptanat cu carare pe mijloc, cu niste ochi mici si rotunzi, negri ca o noapte fara stele, si totusi calzi.
-Buna, tu trebuie sa fii Cathleen.
Aceasta se apropie de mine si-mi intinse mana gratios. Era ceva in felul in care a ridicat mana si a miscat degetele ca am ramas pret de o clipa fascinata . Am dat mana cu ea, desi mi se pare destul de ciudat sa fac asta. O imbratisare mi s-ar fi parut mult mai normala dar probabil asa sunt japonezii, mai formali. Cine sunt eu sa-i judec?
-Eu sunt Shigeru. Ce s-a intamplat cu bagajele tale? Vin cu alt zbor?
Am zambit si l-am privit pe Luke. In acea clipa i-as fi aratat si limba , insa m-am abtinut, nevrand sa-mi traumatizez noua matusa. Adica nu din prima zi, ca voi avea timp mai incolo si pentru asta. O luna are totusi treizeci de zile, deci este timp.
-Chiar despre asta vroiam sa-ti vorbesc...
I-am povestit cu lux si amanunte cum acel tip nesuferit, ce merge cu viteza a plecat cu valiza mea. I-am sugerat chiar sa ii interzica lui Luke sa mai urce in masina lui, deoarece isi pune viata in pericol. Apoi am facut o pauza pentru un efect mai dramatic, truc invatat la niste cursuri de actorie, si i-am zis ca Luke nu vrea sa-l sune, sau macar sa-mi dea mie numarul lui sa-l sun. La final am adaugat chiar si cateva lacrimi.
Poate Luke nu va fi pedepsit, insa mai mult ca sigur va fi mustrat bine. Am ras in sinea mea, desi pe chipul meu se citea o tristete de nedescris.
-Draga mea, imi pare atat de rau! Hai sus sa-ti dau ceva de la mine sa te schimbi. Sunt sigura ca vei arata grozav intr-un kimono.
-Ce?!
-Gasim noi ceva potrivit pentru tine.
-Dar vreau hainele mele!
Am incercat eu sa protestez in timp ce Shigeru ma tragea dupa ea pe treptele de lemn. Am intrat intr-o camera simpla, ca tot restul casei de altfel, dar frumoasa prin simplitatea ei. Avea un pat in mijlocul camerei, o floare asezata intr-un colt ,o pictura pe un perete si un dulap. Asta era tot mobilierul din camera. Si totusi era ceva atragator in acea camera aproape goala. Contrastul dintre ea si camera mea de acasa era uluitor. Peretii mei erau umpluti cu postere , patul mereu nefacut, haine pe covor, pe fotoliu, pe scaunul de la birou, unor si pe computer. Poate ca la intoarcere imi voi redecora camera si voi avea mai mult grija de aspectul ei. Poate!
Shigeru deschise usile de la dulap si dupa doar cateva secunde se intoarse spre mine aratandu-mi o rochie neagra cu flori rosii, lunga.
-Nici gand! Nu port asa ceva.
-Doar azi. Maine mergem in oras si-ti cumperi altceva.
Acum inteleg de ce a hotarat unchiul sa-si intemeieze o familie la celalalt capat al lumii. Shigeru este foarte frumoasa. Nu am putut sa o refuz asa ca am inceput sa ma dezbrac.
-Stai! Ar putea trece Luke pe aici. Asteapta sa inchid usa.
Am asteptat sa inchida usa, apoi a venit langa mine si ma ajutat sa imbrac acel kimono. Cand m-am privit in oglinda am incercat sa fac abstractie de la parul meu blond si de la ochii albastri si am vazut ca aratam exact ca o asiatica. Poate ar trebui sa ma vopsesc bruneta. Shigeru imi prinse parul in maini apoi cu o clama sau cu niste bete, cred, si mi l-a prins intr-un coc putin ciufulit care imi place enorm.
-Nu-ti prinzi niciodata parul?
-Nu chiar, de ce?
-Pielea din spatele gatului, este mai alba decat pielea de pe restul corpului. Asta inseamna ca soarele nu a prea putut ajunge in aceasta zona.
A zambit si i-am raspuns la zambet. Probabil ma voi intelege bine cu ea.
-Mergem sa bem un ceai?
As prefera o cafea, dar sa-i fac pe plac.

P.S. Am decis sa postez cate un capitol intreg si sa nu-l disec in parti mai mici.
Povestea nu este facuta ca un fic ci ca un roman. Scuzati-mi greselile de tastare.
Titlul dupa cum am mai zis, este unul provizoriu. Daca aveti idei pentru un nou titlu nu ezitati sa mi le spuneti, iar eu voi fi recunoscatoare.
So, enjoy it!

_______________________________________

“We’re not breaking up…we will meet again...”

layla
Prospatura
Postari: 53

Imi place!!!

nu prea am ce sa comentez este perfect. Astept urmatorul capitol!!!

Lady Alice
Administrator
Din: Busan
Postari: 3428

Multumesc ca ai avut rabdarea necesara sa citesti un intreg capitol. Multumesc pentru comentariu .

_______________________________________

“We’re not breaking up…we will meet again...”

Zombie
Moderator
Din: Ember
Postari: 1263

Uuu, lung, greseli nu sunt, pe pariu ca are in jur de 2000 de cuvinte, sau mai mult, odinioara si eu faceam astfel de capitole

Insa am amanat ficul ala.

Tipul ala jun, nu-mi inspira deloc, o fi mafiot, adica de ce nu-l suna nimeni si de ce se poarta cu toti ca si cum ar fi sclavii lui, cred ca Cathleen ii va arata lui cine=i seful
Luke saracul imi aminteste de un catel plouat

Scuze ca nu am coimentat mai devreme, desi l-am vazut, nu l-am citit asa de repede. aseara ma mai si intrerupt mama

Imi place fata, seamana cu una dintre laturile personalitatii mele

E diabolica si adventuroasa

NEXT!

Oh si Edit: ador felul cum scrii, numai ca nu tot timpul imi dau seama de unde incepe un nou alineat.

_______________________________________
Everybody's looking for something
Some of them want to use you
Some of the them wanna get used by you
Some of them want to abuse you
Some of them want to be abused

Lady Alice
Administrator
Din: Busan
Postari: 3428

Imi dau seama de unde incepe un nou alineat Madalina ca slava cerului nu sunt atat de batuta in cap. Alineatul apare odata cu o noua idee. Insa nu respect asta.[ sunt ignoranta in aceasta privinta] Deci este doar greseala mea ca scriu ca o continua idee. Scuze!
Multumesc pentru comentariu.
Sincer esti departe de ideea de baza a povestii , insa sper ca pe parcurs sa te apropii de ideea mea .
Cat despre capitol, sa stii ca nu este absolut deloc lung. Am intalnit carti cu capitole gigantice. Al meu este oricum minuscul. Si la acele carti cu capitole mari, ma refer la cartile cu adevarat bune nu la toate tampeniile ce apar pe piata.
Inca o data , multumesc pentru comentariu.

_______________________________________

“We’re not breaking up…we will meet again...”

Zmeurica
Moderator
Postari: 5800

Eu vroiam sa fiu prima,dar nu am vazut cand ai pus. Imi cer scuze pentru asta,dar apar si eu cu intarziere.
Am citit si chiar mi se pare foarte tare. Mai ales unele replici. Cathleen mi se pare foarte tare, nu stiu de ce dar mi se pare ca are un caracter aparte.
Cat despre Jun si el e dragut, cu toate ca il cred mai ciudat, ma cam atrag de la o vreme tipii astia.
Asa..mi-a placut faza ai cu ''Iti este frica de viteza?'' Mi-am adus aminte de o faza. Stii tu care.

Ma rog..sarind peste este superba. Si vrem continuarea!

Nyan -fucking- Kat!
Membru al familei
Postari: 1132

Imi place cum ea se completeaza atat de bine cu Jun, el bad-boy si ea scorpie. Luke e cam ... prostut. Adica nu ar trebui sa ii fie sclav bogatasului, chiar daca el e copil adoptat si nici chiar asa de bogat, adica macar sa protesteze, nu sa se supuna. Ador cultura straina si tot ce e diferit. Imi place mult felul in care scri, mai ales partile cand ii povestesti frustarile si starile. Imi place la nebunie contrastul pe care il faci intre ea si ... tot. Mi-am si imaginat-o, o americanca blonda cu ochii albastrii, plina de capricii si principii, foarte egoista, dar toate asta o fac unica. Asta nu inseamna ca nu este draguta, pot pune pariu ca o sa ai o parte cand o sa descrii cea mai frumoasa/emotionanta scena si o sa fie cam cam perfect.
Se vede ca ai experienta in scris, imi place si cum descrii, dar mereu este loc de mai bine. Ok, nu iti sugerez sa scrii ca mine, este dezastruos, intreab-o pe Madalina daca nu ma crezi(, dar nu acum, acum apreciaza).
Bine, recunosc, cel mai mult mi-a placut partea de la final. Cata ironie cu bagajele fetei, ea credea ca mama este diferita de copil. Stii, copii sunt exact cum sunt parintii. Am o presimtire ca daca ea va incepe sa se poarte mai frumos, lumea ei se va destrama si se va simti nasol. Nu te speria, nu sunt Mama Omida.
Imi pare rau ca am comentat atat de tarziu, dar e greu rau cu scoala asta. Vreau sa imi cer scuze si pentru comentariul asta cam micut pentru capitolul tau kilometric.
Apropo, n-am nimic impotriva capitolelor kilometrice.
Astept next!

_______________________________________

Lady Alice
Administrator
Din: Busan
Postari: 3428

Multumesc pentru comentarii!
Postez cate un capitol deoarece imi e prea lene sa-l sectionez, plus ca postand capitolul intreg o sa si termin de postat povestea mai repede .
Iar acum capitolul 2:

2. Un nou El

Shigeru mi-a explicat ca Jun este fiul unui mare afacerist si ca atat Luke cat si unchiul Steve, lucreaza pentru el. I-am povestit despre "Big Apple" si mi-a marturisit ca isi doreste sa viziteze America. Dupa lungi discutii, am intrebat-o unde as putea sa stau sa ascult muzica. I-am spus ca sunt dependenta de muzica, insa atunci cand m-a privit cu ochii mari am inceput sa rad si am asigurat-o ca glumesc. Ce speriosi pot fi cei de aici. Ma intreb cum ar reactiona daca ar afla de droguri. Probabil ar lesina. Am iesit pe veranda unde am gasit o bancuta.
Cerul era violet iar soarele era ascuns undeva dupa munti. Ce soarta pentru cele doua astre, soarele si luna! Pe acelasi cer infinit si totusi, niciodata impreuna. Atat de aproape si totusi atat de departate una de alta. Mi-am aprins o tigara si am privit in continuare cerul. Mereu mi-a placut asta. Tin minte ca urcam pe acoperisurile cladirilor impreuna cu Rosalie, si priveam cerul. Rosalie, ea este acum o parte din cer. O parte din ceea ce-i placea atat de mult si-si dorea sa atinga. O farama din infinitate. Acum face parte din acest paradis si nu se chinuie sa faca fata problemelor ce nu se lasa niciodata prea mult asteptate.
-Ar fi bine sa stingi aia. Tata trebuie sa apara.
Luke ma privea incruntat. Nu l-am ascultat, desigur, si am fumat pana am ajuns la filtru. Acesta intre timp venise langa mine pe banca si privea cerul ganditor.
-Nu am inteles niciodata!
Exclama acesta brusc, facandu-ma sa tresar. L-am privit curioasa asteptand sa continue.
-Nu am inteles niciodata de ce unii oameni fumeaza.
Am ras. Nu cred ca exista in lume vreun nefumator care sa inteleaga asta.
-Plictiseala la inceput sau poate anturaj, depinde de caz. Si apoi dependenta sau obisnuinta, desi daca stau bine sa ma gandesc, obisnuinta e tot un fel de dependenta, nu? Nasol, dar ce sa faci daca si viata e nasoala? Faci si tu ce poti sa o inrautatesti.
-Lasa-le.
- Nu-mi fac eu griji pentru ele. Trebuie sa ma las de chestii mult mai periculoase.
-Cum ar fi?
-Povesteste-mi despre unchiul Steve, cum arata?
Acesta incepu brusc sa rada si ma facu sa tresar, din nou. Ce e atat de amuzant in intrebarea mea? El nu realizeaza ca eu nu mi-am mai vazut unchiul de treisprezece sau paisprezece ani?
-Te pricepi.
La ce ma pricep? La statul pe banca? La privit cerul? Tipul asta nu poate vorbi si el coerent? Ca sa-l pot intelege si eu, macar. E un ciudat, clar.
-La ce?
-Te pricepi sa schimbi subiectul. Si cand vorbeai azi cu mama. Cand discutia se indrepta spre tine schimbai subiectul. Nu stiu daca iti dai seama cand faci asta sau daca te protejezi din instinct. Cert este ca faci o mare greseala , daca incerci sa-ti ingropi trecutul. Este o greseala la fel de mare ca si faptul de a trai in trecut. Trecutul trebuie sa fie acolo, indiferent cum este. Cat despre tata, il vei cunoaste chiar acum.
I-am urmarit privirea pana am dat de o masina ce tocmai parca. Ma lasase fara replica prin rationamentul sau de mai devreme. A vorbit ca un psiholog. Si totusi are atat de multa dreptate!
Se ridica de langa mine si intra in casa, dar reveni imediat cu un spay de gura. Am mascat mirosul de tutun si i-am inapoiat recipientul.
-Sa stii ca nu ma intereseaza daca afla ca fumez.
-Hai macar cateva zile sa-i lasam in ceata, ok?
Am dat din cap aprobator. Pana la urma cred ca o sa-mi placa Luke.
Mi-am indreptat privirea spre alee, unde un barbat cam la un metru optzeci, ce avea in jur de cinzeci de ani, ne zambea fericit. Parul saten candva, acum era alb in zona tamplelor. Cu ochelari pe nas, imbracat cu un costum negru si carand dupa el o servieta. Se propti in fata mea privindu-ma atent.
-Buna seara copii. Cathleen? Ce mare te-ai facut! Eu inca ma asteptam sa vad acea copila cu aparat dentar si cu genunchii juliti.
Imagini cu min,e mica cu aparat dentar si fuste scurte , de unde mi se puteau vedea genunchii mereu zgariati, mi-au aparut in minte. Cea mai jenanta perioada din viata mea. Am scuturat capul ca sa scap de acele imagini de-a dreptul apocaliptice. Steve radea amuzat, dupa care ma lua intr-o imbratisare de urs ce ma lasa aproape fara aer. In sfarsit! Ceva normal si nu formal , in aceasta tara !
-Bun venit Cathleen.
-Multumesc.
Am ramas surprinsa de propria mea voce ce parea gatuita. Din vina emotiilor? Posibil. Am intrat in casa unde mirosea frumos a mancare. Ah, acum realizez ca imi este foarte foame. Masa era deja aranjata in salon. O masa mica, rotunda, joasa, ce avea in jurul ei patru perne. Luke ma trimise la baie sa ma spal pe maini apoi ne-am asezat la masa, eu intre Luke si Steve. Mancarea este ciudata, colorata cu verde, rosu, galben, alb, insa arata bine. Iar la foamea mea as manca orice.
Steve mi-a aratat cum sa tin betele dar dupa numeroase incercari esuate am lasat betele jos si am inceput sa mananc cu mana. In fond, sunt curata, doar m-am spalat pe maini. Steve si Luke au ras de stangacia mea, insa Shigeru s-a uitat urat la mine. Privirea ei a fost imediat sesizata de Steve care i-a soptit repede ceva la ureche. Doar nu vrea sa mor de foame ca nu stiu sa folosesc betisoarele!Totusi mancarea a fost delicioasa.
Dupa masa i-am soptit lui Luke, care era mai nou aliatul meu, ca ma duc sa fumez iar acesta mi-a strecurat spay-ul in mana. Am iesit pe veranda si am privit cerul. Nu este de mirare ca nu-mi este somn, avand in vedere ca aici e noapte , iar acasa e zi. Diferenta de fus orar nu poate fi decat frustranta.
Motorul unei masini se auzi usor pe strada, dupa care parca exact langa masina lui Steve. Am recunoscut imediat masina ce stralucea in lumina lunii de parca ar fi fost insusi un astru ceresc. Am stins tigara si am plecat spre ea. Usa din dreapta soferului se deschise brusc, aproape lovindu-ma.
-Ce dracu?!
-Cathleen, urca.
Am urcat, desi tot ce-mi doream era valiza, nu si compania tipului. In masina nu era aprinsa nicio lumina. Mi-am inabusit un tipat cand mi-a intins o sticla. Am crezut ca vrea sa-mi dea cu ea in cap. Am luat-o si am mirosit lichidul din interior deoarece nu puteam vedea eticheta. Whisky.
-Whisky.
Spuse el incet. Am baut. Lichidul imi ardea gatul, apoi cobora usor in jos incalzindu-mi maruntaiele. O senzatie placuta si calda.
-Fumezi?
Eram gata sa neg in momentul in care el imi intinse un pachet. Am luat o tigara pe care am aprins-o cu propria bricheta, ignorand mana sa intinsa.
-Valiza mea a ramas la tine in masina.
-Stiu. Am venit sa ti-o aduc ca altfel ramaneai fara ea.
- Adica?
-Simplu. Am fost cu mama la cumparaturi azi si cand a vrut sa-si puna gentile , am descoperit valiza. I-am explicat ca e a verisoarei lui Luke, insa e mama si a vrut sa o arunce. Patetic! Desigur nu i-am dat voie, insa la cum o stiu eu pe ea, sigur a pus pe cineva sa-mi umble in masina la noapte, sa ia valiza si sa scape de ea. Iar asta nu inseamna ca o sa ti-o aduca ci doar ca nu ai s-o mai vezi niciodata.
Il ascultam uimita. Vorbea cu dispret despre mama sa. Probabil asa as fi parut si eu daca as fi vorbit despre mama. Dar de ce sa imi arunce valiza? Probabil tipul seamana cu maicasa.
-Nu vreau sa ma duc acasa.
-Asa ca ai venit aici sub pretextul ca-mi aduci valiza.
Am concluzionat eu dupa o alta gura de whisky.
-Da, mi-am zis sa-ti aduc valiza inainte sa scape mama de ea. Acasa la mine e o agitatie de nedescris si urasc agitatia. Vine maine Mariko, ce sa spun! De parca nu putea sa ramana in Londra definitiv si sa-si gaseasca si un sot eventual. Daca nu a gasit unul pana acum, sunt doar doua posibilitati. Ori e urata , ori e proasta. Si sincer nu stiu care e mai groaznica decat alta!
Nu m-am putut abtine si am inceput sa rad, iar el m-a acompaniat. Nu mai era acel tip arogant ce se crede net superior celor din jurul sau, ci un baiat normal ce acum isi ineaca amarul in alcool.
-Dar cine este Mariko?
Incepu sa rada isteric, fapt ce m-a speriat. Oare are voie sa bea alcool, sau sufera de vreo boala iar acum sunt efectele adverse? Mai lua o inghititura de whisky si se linisti. Lucru ce ma facu sa expir usurata. Imi pasa apoi mie sticla. In timp ce luam si eu o inghititura, Jun aprinse o tigara pe care mi-o inmana , iar el isi aprinse alta.
-Banuiesc ca am simtit nevoia sa ma confesez cuiva din exteriorul cercului meu. Care nu cunoaste povestea . Si de aceea ti-am zis tie, care nu stii nimic despre mine. Stii ce ar fi zis Luke daca i-as fi zis ceva?
Am negat si am incercat sa-i deslusesc trasaturile in intuneric.
-Ar fi zis ca asa a fost scris. Iar eu m-as fi intrebat de cine a fost scris? Cert este ca Luke accepta orice schimbare a vietii cu zambetul pe buze. Oricum, el niciodata nu va fi fortat sa se casatoreasca cu o anume persoana.
-Ce vrei sa spui?
-Ai intrebat cine e Mariko, nu? Eu iti raspund. Este logodnica mea. Logodnica pe care n-am mai vazut-o de cand aveam noua ani. Deci au trecut de atunci unsprezece ani!
Tonul sau trada furia. Era acelasi ton pe care il folosise cu oamenii care doreau sai ridice masina la aeroport. Logodnica lui? Dar cati ani aveau cand sau logodit? Astia traiesc in Evul Mediu, unde parintii decid cand si cu cine se vor casatori copii lor. Sincer incepe sa mi se faca mila de el, e chiar trist sa fii nevoit sa te casatoresti cu cineva pe care abia ti-l amintesti. Unde este dragostea in aceasta casatorie?
-Si maine vine, intelegi? Iar eu habar nu am cum ar trebui sa ma port cu ea. Ca un iubit sau ca un necunoscut? Sa-i strang mana, sau sa o strang in brate? Sa o pup pe buze, pe obraz, sau sa nu o pup deloc? Si daca nu o sa-mi placa, sau daca ea nu o sa ma placa? Ce o sa fac atunci?
De ce imi povesteste mie asta? Din cate imi amintesc , nu sunt psiholog. Este ciudat sa-i ascult confesiunea, frustrarile. Cel putin eu ma simt ciudat. E ca si cum as lua asupra mea sentimentele sale.
-Esti beat?
Nu m-am putut abtine sa nu intreb, insa el drept raspuns rase zgomotos. Nu mai era acel tip indiferent, de la aeroport, ci era unul complet nou. Doar infatisarea ii era aceeasi. Nu mai avea ochelarii de soare la ochi, dar tot nu-i puteam vedea culoarea si nici forma ochilor, in intuneric. Poate sunt ca ai mei si ai lui Steve, mari, sau poate sunt ca a lui Shigeru sau ai lui Luke, migdalati. Sau poate sunt diferiti.
-Probabil sunt beat, deoarece vorbesc mult. Totusi, sunt constient de tot ceea ce spun, te asigur.
Am zambit , stiind ca nu ma poate vedea. Am scos telefonul din buzunar si i-am dat drumul jos.
-Poti sa aprinzi o lumina? Mi-am scapat telefonul.
Imediat se aprinse o lumina, aproape orbindu-ma. M-am aplecat si mi-am luat telefonul, dar cand m-am ridicat si l-am privit un soc mi-a strabatut tot corpul. O taietura ii sangera putin mai jos de ochiul stang. Avea sange uscat pe tot obrazul. Buza ii era si ea lovita. Impactul fusese puternic, probabil un pumn, pentru ca ii era umflata si sangera. Din instinct mi-am dus mana la piept iar printre buze mi-a scapat un "oh" de uimire. Era imbracat cu aceleasi haine cu care fusese imbracat la aeroport,insa camasa alba avea acum numeroase pete de pamant si sange, sacoul negru, era la fel de murdar. Iar pantalonii ii erau rupti in dreptul genunchiului stang. Doar cravata ii lipsea din costumatia cu care fusese la aeroport. Probabil si-o daduse jos. Ochii sai ii urmareau pe ai mei cu o intensitate intimidanta. Ochii ii erau negri si totusi stralucitori. Erau asemeni ochilor lui Shigeru , negri dar calzi. Un contrast subtil intre rece si cald. Erau umbriti in mod generos de gene negre, lungi si dese. Ochi migdalati, specifici asiaticilor. Buzele pline, acum deformate din pricina buzei de jos ce era umflata , emanau senzualitate.
-Aproape regret ca ti-am adus valiza.
-De ce sa regreti?
-Simplu. Pentru ca arati minunat in acest kimono.
-Ce ai patit ?
Neputandu-ma abtine am intins o mana si am atins buza sparta, dupa care am atins si taietura de sub ochi. Erau recent facute.
-Am vrut sa ma plimb, dar am fost atacat de doi hoti. Cat de nesigure sunt strazile din Tokyo, mai ales pentru o fata! Nu am fost atent la hoti, eram prea preocupat de viitor. De aceea nu am observat ca unul din cei doi era inarmat cu un cutit. Si " voila" !
Vorbea cu nepasare, plictisit parca de scenariu. Nu-i pasa ca viata ii fusese intr-un real pericol.
-Daca vrei, ma duc in casa sa aduc niste pansament si niste alcool sanitar, ca sa-ti curat ranile.
Acesta dadu nepasator din umeri. Am iesit din masina aruncandu-i peste umar un " vin imediat" si m-am impleticit spre casa. Inauntru, Steve, Shigeru si Luke, stateau in living si se uitau la TV. M-au invitat sa ma alatur lor insa i-am refuzat politicos, spunandu-le ca ies afara sa privesc cerul.Acestia au dat doar din cap aprobator, mult prea absorbiti de emisiunea de la Tv ca sa fie atenti la explicatia mea.
Am gasit in baie cele necesare, dupa care am iesit din casa si am alergat spre masina.
-Ai durat mult!
Tonul ii era rastit si serios. M-am uitat urat la el insa acesta incepu imediat sa rada.
-Glumeam. Si acum , domnisoara doctor, in ce consta operatia aceasta dificila la care ma ve-ti supune in minutele ce urmeaza?
Imi venea sa rad insa am reusit sa raman la fel de serioasa ca el si am zis:
- Pai domnule, sa va explic. Castrarea consta in..
Nu am mai putut continua si am inceput sa rad odata cu el.
-De mult nu am mai ras asa!
Marturisi el fericit.
Am inceput sa-i curat rana usor. Nu este adanca, deci sunt slabe sanse sa-i ramana cicatrice. Am profitat de ocazie si i-am analizat atent trasaturile chipului. Are o forma a fetei perfecta. Nici prea rotunda, nici prea patrata, nici prea lunga ci perfecta. Avea din fiecare cate putin.Nasul nu ii era incovoiat cum am observat la cateva persoane in aeroport. Are trei alunite micute. Doua pe obrazul drept si una pe obrazul stang. Am tresarit in momentul in care am dat de ochii sai ce ma priveau intens.
-Te doare?
Am intrebat derutata , uitandu-ma in ochii sai sclipitori.
-Foarte tare!
Am privit nedumerita. Taietura de sub ochi nu era adanca , iar eu o curatasem cat mai usor posibil. De fapt intrebarea mea fuse una din politete, de dragul conversatiei, pusa de fapt , doar ca sa scap de privirea sa. Eram sigura ca raspunsul sau va fi "nu". Insa raspnsul sau ma dezorientase imediat. Ca sa fiu sigura ca am auzit bine am mai intrebat o data, insa raspunsul a fost acelasi si de asta data.
-Stiai ca iti musti buza de jos cand te concentrezi?
Am dat din cap in semn ca nu si am continuat sa-i pansez rana , de asta data cu mult mai multa atentie. Imediat ce a fost gata am batut din palme , mandra de treaba facuta. Pana la urma m-au ajutat cu ceva si acele ore de voluntariat de pe ambulanta.
-Gata, acum Mariko nici nu o sa observe taietura de pe...
Buzele sale le prinse pe ale mele deodata. Am clipit uimita , in timp ce el se departa de mine , zambind.
-Ce naiba faci?
-Iti inchid gura, desigur. Ti-a mai zis cineva ca vorbesti mult?
Zambi aratandu-si dintii impecabili ca doua siruri de perle.
-Rade ciob de oala sparta!
-Eu doar cand sunt beat vorbesc mult, iar acum incep sa ma trezesc.
-Atunci mai bea o gura de whisky.
-Nu mai am. Am varsat continutul sticlei cand ai fost in casa. Vreau sa fiu eu, cel constient, in prezenta ta.
-Sa stii ca-mi place de tine mai mult cand esti ametit decat atunci cand esti treaz.
Abia dupa ce am rostit ultimul cuvant mi-am dat seama ce am spus. Clar, intai gandesc si apoi incep sa vorbesc. Asta este singura solutie pentru a nu ma face de ras.
-De ce?
Acesta se apleca spre mine , privindu-ma atent. Am inghitit cu greu nodul ce mi s-a pus in gat.
-Pai, vezi tu, faptul ca vorbesti mult, mi se pare un motiv cat se poate de suficient. Deoarece, atunci cand esti treaz , abia daca scoti doua cuvinte. Si in plus , acum razi! Iar atunci cand nu ai baut nimic esti chiar irascibil. E o diferenta mare de temperament, intelegi?
-Poate ai dreptate. Insa te asigur ca si atunci cand nu beau nimic , vorbesc si rad. Tu nu ai avut timp sa ma cunosti , desigur, insa vei vedea ca concluzia ta este eronata.
Spuse toate acestea zambind. Dupa care se apropie iar de mine si-mi puse un sarut rapid pe buze . Am clipit uimita la reactia lui. Este pentru a doua oara cand face asta!
-Te rog sa nu mai faci asta.
-Ce?!
Intrebarea mea fu mai mult o exclamatie decat o intrebare . Ce sa nu mai fac? Din cate imi amintesc, el m-a sarutat pe mine si nu eu pe el.
-Te rog sa nu mai clipesti asa cand te sarut. Imi dai senzatia ca esti speriata. Sau chiar esti speriata?
Am negat. Desi minteam clar prin acel gest mut.
-Cred ca trebuie sa plec. Pot sa-mi iau valiza?
-Da si eu ar trebui sa plec , cred. Multumesc pentru tot. E deschis in spate.
Am coborat si m-am dus in spatele masinii. Mi-am scos valiza si masina pleca imadiat ce am inchis portbagajul. Am pornit usor spre casa. Cei trei erau inca cu ochii atintiti asupra Tv-ului. I-am intrebat care este camera mea, dar cand au intors privirea, au facut ochii mari cat cepele.
-De unde ai valiza?
Intreba Luke ridicandu-se in picioare. Parea deja inceputul unui film de groaza , cand atacatorul se indreapta spre victima ce nu banuia absolut nimic. Mi-am pastrat calmul si am ridicat indiferenta din umeri.
- A venit Jun si mi-a adus-o.
-Unde e acum?
-A plecat.
-Si nu l-ai invitat inauntru?
-Nu.
Un oftat prelulg se auzi la unison.
-Trebuia sa-l inviti inauntru.
Era prima data cand se baga si Steve in conversatie. M-am uitat urat la el, sperand sa inteleaga mesajul , ca el ar trebui sa fie de partea mea, insa cum acesta nu adauga nimic , am continuat.
- Nu l-am invitat si punct. Imi aratati si mie unde este camera mea? Vreau si eu sa dorm.
Tonul imi era total neexpresiv. Acelasi ton cu care vorbeam cu mama. De ajuns cu politeturile ca li se urca la cap. Sau privit unul pe altul uimiti , dupa care Luke trecu pe langa mine si incepu sa urce treptele de lemn ce conduceau spre etajul superior. L-am urmat pana la o usa , unde acesta se opri brusc. Am deschis usa insa nu am putut deslusi nimic in intunericul bezna ce domnea in camera.
-A fost urat din partea ta. Trebuia sa-l inviti inauntru.
Nu am stat pe ganduri si i-am trantit usa in nas.

P.S. Scuzati-mi greselile.

_______________________________________

“We’re not breaking up…we will meet again...”

Nyan -fucking- Kat!
Membru al familei
Postari: 1132

Ce moment dragut in masina! Si mie mi se pare ca jun e mult mai ok beat decat breaz. Imi plac mult replicile lui, chiar daca is d-alea de dat pe spate, sunt inteligente. Foarte frumos descrisa partea cu apusul, bune idee cu vanataile, geniala faza cand a povestit Jun ca mama sa vroia sa ii arunce valiza. Hmm, se vede ca fata e americanca, politeturi doar la ore fixe.
Saracul Jun, sa te casatoresti obligat mi se pare un lucru foarte trist, nici sa nu-i stii chipul acelei persoane cu care vei fi nevoit sa te-nsori.
Ti-am vazut greselile, majoritatea de tastare, dar nu sunt multe. Ai grija la timpuri.
Luke e intr-adevar ciudat, o data e pampalau si o data e un geniu:s
Next!

_______________________________________

#10

layla
Prospatura
Postari: 53

Sincer nu se observa greselile pentru ca scrii foarte frumos si reusesti sa captezi atentia intr-un mod placut.
Next

#11

Zmeurica
Moderator
Postari: 5800

Frumos..na eu nu prea am inspiratie si nici nu prea stiu sa comentez ficuri. Deci astept continuarea!

#12

Zombie
Moderator
Din: Ember
Postari: 1263

Greseli nu prea ai,

Cand citesc am senzatia ca vizionz un film, adica un serial sau nu stiu, mi se pare real si toturi ireal, ca un videoclip.
Ciudat e sa mi-l imaginez p jun, caci la inceput mi l-am inchiput ca pe un tip gras si dur

Iar acum mi s-a eronat si deformat imaginea

Am realizat ca nu sunt sigura care inchidee gura fetelor printr-un sarut din partea baietilor

Numai ca parca in situatii diferite.
Sincer mi place mult, dar am tentatia sa citesc in 2 transe, oricum e chiar foarte bine ca nu sunt parti scurte

NEXT!

Edit: miam mai amitit, faza cu luke cu psihologia, cu ceea ce a spus el, eu traiesc mai mereu in trecut
S imi place mult personalilatea lui Jn, e interesant si pe bune ca Cathleen imi aminteste de mine

Diviza" viata e un pres pe care cineva tot se va sterge, mai devreme sau mai tarziu, asa ca de ce sa nu fac si eu asta?"

_______________________________________
Everybody's looking for something
Some of them want to use you
Some of the them wanna get used by you
Some of them want to abuse you
Some of them want to be abused

#13

Nyan -fucking- Kat!
Membru al familei
Postari: 1132

Cand pui next?:'(

_______________________________________

#14

Zombie
Moderator
Din: Ember
Postari: 1263

Si eu care credeam ca am ratat pana acum 1001 de nexturi:o3
In fine, inteleg ca esti cu bacul si alte alea:P

_______________________________________
Everybody's looking for something
Some of them want to use you
Some of the them wanna get used by you
Some of them want to abuse you
Some of them want to be abused

#15

Lady Alice
Administrator
Din: Busan
Postari: 3428

Oh, scuze fetelor! Am abandonat in ultimul timp multe chestii, printre care si aceasta poveste. Adica eu am povestea terminata[ nu ma apuc sa postez ceva daca nu este deja teminat] dar am uitat de ea. Trebuie sa mai recitesc o data capitolul inainte sa-l postez[pentru a corecta posibilele greseli] deci nu stiu daca il postez in noaptea asta.
Insa maine, cel tarziu, postez .
Multumesc pentru toleranta!
Pupi

_______________________________________

“We’re not breaking up…we will meet again...”

#16

Nyan -fucking- Kat!
Membru al familei
Postari: 1132

Ne bucuram ca te-ai reintors si asteptam capitolul cu drag >;D<

_______________________________________

#17

Lady Alice
Administrator
Din: Busan
Postari: 3428

Multumesc >;D<

_______________________________________

“We’re not breaking up…we will meet again...”

#18

Zombie
Moderator
Din: Ember
Postari: 1263

Ok, si eu astept, ca imi place:]
@kat:Merci, draga avocata:*

_______________________________________
Everybody's looking for something
Some of them want to use you
Some of the them wanna get used by you
Some of them want to abuse you
Some of them want to be abused

#19

Lady Alice
Administrator
Din: Busan
Postari: 3428

3. Haosul vesnic

A doua zi am redevenit eu. M-am imbracat cu o pereche de jeansi scurti, chiar foarte scurti, si cu un maieu larg , alb, pe care l-am decorat cu un colier negru, lung.Mi-am conturat bine ochii cu creion negru, iar parul mi l-am lasat liber. M-am incaltat cu o pereche de sandale cu talpa joasa si am iesit din camera. Pe hol m-am intalnit cu Shigeru care aproape scapa vaza din mana cand ma vazu si scoase printre buze un " oh" ce-i trada in mod evident uimirea. Mi-am pus ochelarii la ochi si castile in urechi, dar inainte sa dau drumul la muzica am informat-o:
-Nu ma astepta la masa.
-Unde pleci asa?
-Sa vizitez.
Nu stiu daca a mai zis ceva deoarece am dat drumul la muzica si i-am intors spatele. Desi nu este trecut de ora unsprezece, este cald. Nu exagerat ci potrivit.Asa ca am pornit pe alee pe ritmurile melodiei "I hope" a formatiei coreene Ft Island. Nu stiu cat am mers, insa labirintul zbarlit de blocuri parca taiate cu foarfeca, sprijinindu-se unele de altele , intr-o dezordine infernala, se inalta brusc.Am hoinarit ceva timp sigura ca stiu cum sa ma intorc acasa, dar acum incep sa am indoieli asupra directiei. Traficul devenea tot mai des pe masura ce timpul trecea. Claxoanele masinilor spargeau pe alocuri melodia.
In fata mea , pe strada era un ambuteiaj ingrozitor. Ce bine ca nu ma aflu intr-una din aceste masini blocate! Sirenele ambulantelor se aud din ce in ce mai tare asa ca am grabit pasul pana am ajuns intr-o intersectie, ce pare a fi centul acestui ambuteiaj. Nu sunt crutata de nimic in aceasta prima zi a explorarii orasului si zaresc ceva contorsionat , ce zace intr-o imensa balta de sange. Cand realizez ce se afla intradevar acolo, stomacul mi se strange si incep sa fug, lovindu-ma periodic de cate un trecator. Fug incotro ma indreapta muschii mei incordati la maximum.
Cand am reusit sa ma calmez, era deja intuneric. Insa bulevardul pe care ma aflu e luminat ca ziua de la neoanele firmelor multicolore. Deasupra sunt agatate inscriptii luminoase , decorate cu straniile ideograme japoneze.
Am oftat prelulng, incercand din rasputeri sa ma calmez. Sunt o maiestra in ceea ce priveste problemele. Intru in ele , fara macar sa-mi dau seama! Daca as sti adresa unchiului Steve, ar fi mai mult decat simplu sa ma intorc, insa nu o stiu si nici nu am telefonul la mine. De ce mama naibii au mai fost inventate telefoanele mobile daca nu sa le iei oriunde cu tine? De ce nu pot respecta macar o singura regula nescrisa si sa-mi car telefonul mereu dupa mine? Am incetat sa ma mai injur in momentul in care am dat peste o tipa ce nu parea a fi de prin zona si m-am gandit ca pot face rost de cateva informatii cu privire la locul in care hoinaresc. Insa tipa nu stia decat japoneza , cred, deoarece am incercat sa-mi exploatez si minimele cunostinte de limba franceza in conversatia cu ea dar fara niciun rezultat. Nu mi-a putut raspunde la nicio intrebare.
-Esti bine?
M-am intors si am vazut un barbat de maxim douazeci si cinci de ani ce ma privea curios.
-Sunt bine, doar ca..De fapt nu sunt deloc bine! M-am ratacit in acest groaznic labirint si nici macar nu stiu adresa de acasa. Nu stiu ce sa fac. Sunt pierduta!
Vocea mea trada disperarea ce pusese stapanire pe mine de la ultima non-conversatie cu fata ce nu parea a fi asiatica. Ochii imi erau plini de lacrimi asa ca m-am sters imediat cu mana. Tipul insa parea imun la disperarea mea, ba chiar ma privea amuzat. M-am abtinut sa-l injur, deoarece era unicul meu colac de salvare, iar daca il pierdeam pe acesta eram un punct pe o harta invizibila.
-Ok, domnisoara?
-MCalister. Cathleen MCalister.
-Domnisoara Cathleen atunci. Ai incercat sa-ti suni parintii?
Tipul era foarte relaxat. De parca ar fi explicat unui copil de doi ani ca strainii sunt periculosi.
-Nu am telefonul la mine.
-Foarte inteligent.
Ma ironiza el .Cu siguranta deja ii parea rau ca a pierdut cateva minute din pretiosul sau timp liber, cu mine.
-Banuiesc ca nu stii numarul parintilor, nu?
Ma privea sceptic cu spranceana stanga ridicata in mod ironic.
-Nu.
Tonul imi era impartial, indiferent. Insa in interior imi venea sa ma pun in genunchi in fata lui, lucru pe care nu l-am mai facut niciodata si pe care nici nu intentionez sa-l fac prea curand, doar ca sa ma salveze. Atat de disperata pot fi.Ce a fost in capul meu cand am plecat in oras, de una singura?
-Da-mi atunci numele complet al parintilor si voi verifica la fiecare hotel pana ii voi gasi.
-Nu sunt aici cu parintii si nici nu stau la hotel. Stau la un unchi. Steve Masters. El este unchiul meu, fratele mamei si sta aici de mai multi ani.
-Bun, o sa-i aflu imediat numarul de acasa.
Se departa apoi de mine tinand telefonul la ureche. Vorbea repede in japoneza. Cand se apropie de mine, un zambet ii lumina intreaga fata.
-Ca sa vezi, nu am aflat doar numarul ci si adresa . Deci mergem?
Atat de repede? Inseamna ca sunt aproape de casa? Ce patetica sunt ca m-am panicat la cativa metri distanta de casa! Sau poate nu este atat de aproape,in fond am alergat pe strazi aproape toata ziua. Dar el vorbeste cu o siguranta de parca ar cunoaste exact adresa.
-Casa unchiului este aproape?
-Nu, am masina parcata peste drum.
Am urmat cu privirea directia indicata de mana sa dreapta si am dat de o masina sport argintie. O masina foarte puternica , frumoasa si probabil foarte scumpa.
-Cine esti?
Abia cand am rostit intrebarea am realizat ca habar nu aveam cine incearca sa-mi fie inger pazitor in Tokyo.
-Owen Kingsley. Si sunt englez.
Spuse el ranjind cu toti dintii. A rostit ultimele cuvinte de parca ar fi fost o onoare sa fie englez.
-Mi-am dat seama dupa accent ca sunteti englez domnule Kingsley.
Am replicat rece. Intotdeauna englezii incercau sa para superiori americanilor si invers. Pe mine insa acest conflict tacit dintre englezi si americani ma lasa rece. O prostie rasiala.
-Spune-mi Owen, te rog.
Am aprobat si l-am urmat spre masina.
In drum spre masina am dat de un parc superb. Era atat de bine aranjat, ca florile, plantele, copacii, iti luau imediat ochii.
-Mi-ar placea sa vin aici singura, la lumina lunii. Ca acum.
Parcul era foarte diferit de parcurile din tara mea. Era fascinant prin frumusetea si mai ales prin linistea emanata de el. Era ca o oaza in mijlocul desertului. Si totusi era o oaza in mijlocul junglei de asfalt.
-De ce?
-Deoarece cred ca este cel mai frumos tablou pe care l-am vazut in viata mea.
-Nu la asta ma refeream. Intrebam, de ce sa vii aici singura?
De ce singura? Lovitura sub centura, clar. De ce as veni intr-un astfel de loc minunat singura?
-Pentru ca as veni intr-un astfel de loc doar cu persoana iubita.
-Iar persoana ta iubita nu este aici?
Persoana mea iubita? Am asa ceva? Nu, nu am.
-Nu iubesc pe nimeni.
Si totusi in timp ce rosteam aceste cuvinte, imagini din seara precedenta mi-au revenit in minte. Probabil asa imi doresc sa stau cu cel pe care il iubesc. Sa vorbim si despre cele mai neimportante trairi ale nostre, dar sa vorbim, sa comunicam. Sa fim impreuna mereu.
Owen nu mai spuse nimic, concentrandu-se la condus. Pare un barbat dur si totusi prin aceasta duritate emana o sexualitate sufocanta. Este dragut, poate chiar frumos, dominant prin inaltime si atragator . Pana si vocea ii suna senzual. Parul sau blond , era ciufulit, iar ochii albastri scrutau drumul. In scurt timp am inceput sa recunosc strada ce ducea spre casa lui Steve, iar cand l-am informat de observatia mea, acesta rase.
Owen parca in spatele masinii unchiului meu. Daca mi-au facut urat seara trecuta ca nu l-am invitat pe Jun inauntru, probabil o sa-mi faca urat si in aceasta seara daca nu-l invit pe Owen inauntru.
-Mergi inauntru sa bei ce se bea de obicei seara pe aici? Daca eram in New York te invitam la o bere, insa aici te invit in necunoscut.
Am zambit amandoi dupa care el dadu aprobator din cap. Am iesit din masina si am inaintat spre casa ce era luminata. Cand am intrat inauntru Luke fugi in fata mea si ma lua in brate, urmat de Steve, Shigeru si in cele din urma de Jun care nici macar nu ma privi , ci-l analiza plictisit pe Owen. Avea aceeasi expresie ca la aeroport.
Dupa ce le-am explicat ca Owen m-a adus acasa deoarece eu ma ratacisem, Shigeru a devenit foarte prietenoasa si ne-a servit pe toti cu prajituri de orez, iar pe baieti cu bere de ghimbir. Jun statea pe fotoliu si vorbea cu Luke si Owen, uneori cu Steve. Insa mie nu-mi arunca nicio privire. Am stat asa circa treizeci de minute dupa care Owen se scuza si pleca spre usa. L-am condus la masina , multumindu-i ca ma aduse acasa. Acesta pleca promitandu-mi ca ma voi revansa intr-o zi. Am ramas pe alee privindu-i masina ce se departa si in care se reflectau razele lunii.
-Grozav tipul, nu?
Nu a fost nevoie sa ma intorc ca sa stiu cine este. I-am raspuns la intrebare dand din cap aprobator.
-Unde ai fost azi?
-Prin oras. Am povestit si in casa prin ce am trecut azi.
Jun scoase un sunet dezaprobator dupa care se uita fix in ochii mei, parca analizandu-ma.
-De ce nu m-ai sunat pe mine?
-Pentru ca, in primul rand , nu am numarul tau, iar in al doilea rand nici nu aveam telefonul la mine.
-Atunci noteaza-mi numarul.
-Telefonul este in camera. Asteapta sa-l aduc.
-Nu este nevoie. Cu siguranta te va ajuta americanul tau si data viitoare.
-Da, probabil ma va ajuta din nou acest englez.
Accentuasem in mod intentionat cuvantul englez. Se pare ca doar cand este ametit poate fi o persoana suportabila ca in rest este doar un antipatic.
Acesta se indrepta spre masina sa ce era parcata in fata masinii lui Steve. Probabil de aceea nu am zarit-o cand am ajuns acasa.
-Pleci?
-Da. Stiu unde nu sunt dorit.
Cum poate afirma chestia asta? Luke il soarbe mereu din priviri . Este idolul lui. Apoi Shigeru si Steve, sunt foarte respectuosi cu el. Sunt sigura ca toti il plac.
-Nu este adevarat.
-Nu?
-Nu. Luke, Shigeru si Steve te plac. Sunt sigura de asta.
-Doar ei ma plac?
-Sunt sigura ca si Owen te place, desi abia te-a cunoscut.
Am incercat sa zambesc , insa acesta ramase serios.
-Si eu te plac, uneori.
Am spus aproape soptind, sperand ca el sa nu ma auda.
-Mai mult sau mai putin in comparatie cu Owen?
-Conteaza atat de mult pentru tine sa fii pe locul unu? Afla ca sunteti la egalitate!
-Atunci voi deveni fruntas!
O stralucire luminoasa aparu in ochii lui negri migdalati. Pana sa-l intreb ce vrea sa spuna cu asta, acesta isi puse buzele peste ale mele usor .
-Sunt mai bun, nu?
Am simtit cum capul imi explodeaza de furie. Atat de mult conteaza pentru el sa fie primul?
-Poti fi linistit, esti pe locul unu.
Am spus eu dispretuitor. Zambetul ii pieri de pe fata si ma privi rece.
-Nu imi plac trofeele Cathleen. Am sperat ca vei fi la fel ca aseara, dar se pare ca tipul acela te-a facut sa redevii aceeasi anitipatica de la aeroport. Oricum, imi retrag cuvintele. Imi pare bine ca ti-am adus valiza, deoarece arati grozav in hainele tale. Pacat insa ca nu vad doar eu asta!
Pana sa ma dezmeticesc , masina porni in tromba pe sosea pana ce disparu din aria mea vizuala. Jun poate fi un ciudat uneori, avand impresia ca i se cuvine totul, insa ador felul sau de a face complimente in cele mai ciudate moduri.
In casa am fost mustrata bine de Steve, dupa care m-am dus la culcare. Un lucru e sigur, imi este dor de orasul meu!

P.S. Scuzati uriasa intarziere dar am fost iar pedepsita

. Am stat cateva zile fara tastatura si mouse. Deci scuze inca o data!

_______________________________________

“We’re not breaking up…we will meet again...”

#20

Zombie
Moderator
Din: Ember
Postari: 1263

Well, alice, esti uimitoare, adica sentimentele, descrierea, tot, povestea in sine, imi plac la nebunie personajele si aa, ea, cathleen e hmm, o mica parte din mine si de aia imi place si mai mult

Un lucru am de obiectat: timpurile sunt amestecate si nu spun ceva gen perfect compus/perfect simplu, ci prezent cu trecut si nu suna chiar bine, ar trebui sa ai un timp predominant, insa ele sunt cam ala-n dala pe la tine si mi-a atras atentia

In rest mi-a placut mult, imi place orgoliul ei, si Jun e interesant, imi aminteste vag de un personaj mai iprtant pentru mine si sa stii ca mi s-a parut mic nextul, vroiam mai mult:]]
Next!

#21

Zmeurica
Moderator
Postari: 5800

Frumos. Pune next!

#22

Nyan -fucking- Kat!
Membru al familei
Postari: 1132

Uuu, se pare ca avem un rac gelos pe aici:-"
:]] Habar n-am daca s-a nascut dub semnul racului, ziceam si eu xD
Cathleen e asa de "live every second" xD Dar e amuzant.
Owen mi se pare un tip dragut, dar cum toti avem defecte, mi se pare prea english man:]]
Ma intreb ce va face Jun ca sa ajunga la inimioara ei ;;]
Imi place povestea si scuze pentru comentariul asta minuscul, da' am citit acum trei zile nextul si sunt muci pe moment.
Next!

_______________________________________

#23

Zmeurica
Moderator
Postari: 5800

Doamne Kat. Ce expresie frumoasa. Sau ce o fi ea.

Hai pune next.

#24

Lady Alice
Administrator
Din: Busan
Postari: 3428

Abia acum am intrat si eu pe aici. Scuze ca intru atat de rar. Multumesc pentru comentarii. Sper ca diseara sa postez capitolul urmator .
Multumesc inca o data :*

_______________________________________

“We’re not breaking up…we will meet again...”

#25

Lady Alice
Administrator
Din: Busan
Postari: 3428

4. La limita dintre agonie si extaz

-Cathleen, trezeste-te.
Am deschis ochii si am vazut-o pe Shigeru ce era toata un zambet.Mi-am pus o perna pe fata si mi-am continuat somnul.
-A spus tanarul Jun Nicolas ca-ti ofera el un adevarat tur al orasului.
-Atunci spunei sa nu vina ca vreau sa dorm.
Am mormait cu fata ascunsa in perna.
-Ar fi bine sa te trezesti deoarece avem multe de vizitat.
Am sarit instantaneu din pat. El statea in usa rezemat de toc. Parul ii e aranjat in mod diferit, e mai ciufulit si ii scoate in evidenta toate trasaturile fine ale chipului. Este imbracat cu o pereche de jeansi deschisi la culoare si putin rupti in genunchi. Bluza bleo, ii scotea in evidenta umerii lati si mijlocul subtire.
Shigeru sasai zgomotos facandu-mi semn sa ma acopar deoarece eram doar in lenjerie intima.
-Frumos!
Spuse acesta zambind si aratand cu mana spre costumatia mea sumara, dupa care se intoarse cu spatele. Cand Jun disparu , am privit-o pe Shigeru ce pare traumatizata.
-Dar nu eram goala!
Am exclamat eu exasperata de privirea acuzatoare a lui Shigeru.
Dupa ce m-am spalat pe fata si dinti, m-am imbracat si am coborat jos unde l-am gasit pe Jun, savurand un ceai.
-Shigeru, vreau si eu o cafea.
-Cafea? Nu am decat ceai.
-Atunci oprim la o cafenea.
Spuse Jun zambitor. Cum poate arata atat de bine dimineata?
-Pe tine cine te-a invitat aici?
El ma privi cateva clipe serios, dupa care zambi cu toti dintii.
-Tu.
Raspunsul sau simplu ma lasa cu gura cascata. Shigeru ma priveste cu atentie, analizandu-ma.Urasc sa fiu privita intrebator. Ochii ei imi trimiteau insa in mod evident , un mesaj, acela de a ma purta frumos.
-Ei nu zau! Cand? Inainte sau dupa ce m-ai facut antipatica?
-Cand mi-ai spus ca ma placi. Si ca sa nu pierdem in continuare timp pretios, hai sa mergem.
Fara sa mai stea pe ganduri , Jun facu o plecaciune spre Shigeru ce ramasese cu o mana suspendata in aer, apoi iesi afara. L-am urmat in tacere pana la masina.
-Mergem la o cafenea acum, nu?
Am aprobat.
-La ce te gandesti?
-De ce esti atat de vesel?
-Raspunzi la o intrebare cu o alta intrebare? Sunt vesel ca am reusit sa plec de acasa.
-Si asta e un motiv de bucurie?
-Alta intrebare? Ei bine, e un motiv de bucurie deoarece e si Mariko acolo.
-Cum este?
Dadu indiferent din umeri, in timp ce eu aproape saream in sus de curiozitate.
-Nu am analizat-o. E frumoasa, presupun. Dar e proasta si sacaitoare. Are impresia ca ma iubeste. Iti vine sa crezi ca la aeroport, dupa nici cinci minute mi-a spus ca ma iubeste? Dar sa o lasam pe Mariko acolo unde ii este locul, in intuneric, si sa mergem sa bem o cafea.
Am coborat din masina si am intrat intr-o cafenea micuta. M-a surprins prin faptul ca e deschis , vorbaret si nu in ultimul rand glumet.Probabil la un simt al umorului dezvoltat nu ma asteptam in veci sa gasesc la el. Iar alcool nu bause nici macar un gram. Mi-a povestit de anii petrecuti in America si de cat ii este dor de libertatea ce pluteste in aer , acolo. Si mie imi e dor de asta, deci il inteleg perfect.
-Jun Nicolas? Iubitule, tu esti?
Am ridicat amandoi privirea , parca treziti din somn, spre o superba fata ce se indrepta zambitoare spre masa noastra. Jun se ridica si o intampina pe fata sarutandu-i mana.
-Saya, care erau sansele?
-Nu stiu, important este ca ne-am intalnit. Ce mai faci? Nu te-am mai vazut de mult timp.
Se aseza la masa noastra si isi continua discutia cu Jun de parca eu nu as fi existat. Eu sunt doar o pata pe masa ce trebuie ignorata.Sau cine stie? Poate va chema un chelner sa ma stearga ca sa-si poata continua ea discutia cu Jun. Ce draguta poate fi aceasta tipa! De abia am cunoscut-o, insa deja simt ca o iubesc!
-Saya, aceasta este Cathleen.
Spuse Jun aratand spre mine. Ea isi muta privirea de la Jun spre mine si spuse chicotind.
-Noua ta cucerire? Oh, scumpule, le schimbi prea repede, nu crezi?
-Nu sunt noua lui cucerire.
Am spus eu printre dinti.
-Chiar tu spuneai mai devreme ca nu m-ai vazut de mult timp, iar oamenii se schimba odata cu trecerea timpului Saya.
-Nu si tu. Tu esti incorigibil.
Spuse aceasta razand. Jun zambea si el, mai retinut decat Saya. Se uita apoi la mine si-mi facu cu ochiul. Saya observa si ea gestul facut de Jun , si se intoarse spre mine, parca amintindu-si de un gandac scarbos, dupa care ma analiza cu un ochi critic.
-Americanca?
Am aprobat, iar zambetul acesteia se largi si mai mult. De parca asta ar fi asteptat sa-i spun.
-Se spune ca americancele sunt bune la sexul oral. Tu cum te descurci? Deoarece stiu cat de pretentios poate fi Jun.
In timp ce vorbea, isi intinse bratele ca sa-si poata cerceta unghiile de un albastru glacial. Desi vocea ii era zglobie , privirea rece precum lacul de unghii o trada.
-La tine era pretentios deoarece nu-l satisfaceai, probabil. Insa la mine i se citeste multumirea pe fata mereu. Totul tine de tehnica nu de experienta vasta pe care in mod sigur o ai.
Am spus eu imitandu-i perfect vocea vesela si privirea taioasa. Zambetul ii pieri de pe chip imediat. Am zambit satisfacuta. Nu trecu mai mult de doua minute si tipa se scuza si pleca de la masa noastra.
-Incredibil. Nu am mai vazut-o niciodata pe Saya lasata fara replica.
-Cine este?
-Prima mea iubire. Am fost impreuna aproape doi ani, dar cum spunea si Mick Jagger, " it's all over now". E o nenorocita. Pacat insa ca mi-a trebuit atat de mult timp sa descoper asta.
Am clipit uimita. Paruse atat de fericit atunci cand a aparut din senin la masa noastra, ba chiar ii sarutase si mana! Asta e o dovada clara ca aparentele inseala.
-De ce?
-De ce este o nenorocita? Ma mir ca nu ai observat cat de prefacuta poate fi, dar ca sa fiu mai concret, m-a inselat cu cel mai bun prieten al meu. Vechiul cliseu. Mai comandam o cafea?
Am dat din cap in semn ca nu si m-am ridicat in picioare. Jun plati nota de plata si ma urma la masina.
-Unde mergem acum?
-Parca tu trebuia sa fii ghidul, nu?
Am ridicat o spranceana asteptand raspunsul lui. Raspunsul nu s-a lasat asteptat. Jun isi lipi buzele de ale mele dupa care spuse zambind:
- Da, cred ca sunt ghidul tau azi. Mergem in Kyoto?
-Pentru?
-In Kyoto exista o mie trei sute de temple ale lui Budha si patru sute de capele shintoiste. Avem ce vizita.
-Mi-e imposibil sa le vad pe toate azi.
-Corect, dar avem tot timpul din lume iubito.
Gura lui aproape imi atinge urechea. Daca as fi intors doar putin capul, buzele ni s-ar apropia periculos de mult, asa ca am ramas cu privirea atintita in fata.
-Mergem cu masina sau cu Shinkansen?
-Sau cu ce?
Am intrebat eu nedumerita. Nu mai auzisem acest cuvant.
-Trenul-glont, cum i se spune, fiindca merge cu doua sute de mile pe ora.
-Atunci Shinkansen ramane.
O ora si jumatate a durat calatoria. Trenul-glont strabatuse ca vantul interminabilele suburbii ale capitalei, printre casute inghesuite , fabrici si labirinturi de strazi.
Gara din Kyoto era la fel de impresionanta si plina de turisti ca si aeroportul din Tokyo. Cand am reusit sa iesim din somptuoasa cladire , am inteles de ce Kyoto se aseamana atat de mult cu capitala. Amandoua orasele sunt la fel de imense, agitate, forfotind de oameni si masini care mai de care mai scumpe sau mai simple. Agitatia orasului era palpabila asemeni agitatiei din orasul Tokyo.
-Nici cu acest oras nu se poate compara New York-ul in ceea ce priveste aglomeratia urbana, nu?
Am spus eu surprinsa de admiratia ce razbatea din vocea mea. El zambi aratandu-si dintii stralucitori si ma lua de mana.
-Te voi inapoia intreaga lui Shigeru, deci trebuie sa am grija de tine si de aceea te iau de mana , ca sa fiu sigur ca nu te ratacesti. Acum vom lua un taxi si mergem la Ryoan-ji sa vizitam gradinile de piatra.
Am ridicat din umeri. Deci voi vedea copaci si flori sculptate in piatra? Interesant. Jun opri un taxi din mers si-i dadu soferului adresa in japoneza.
-Mereu mi s-a parut interesanta japoneza. Chiar doream sa invat aceasta limba acum cativa ani.
Jun zambi, dupa care imi trecu o mana prin par si spuse serios:
-Este o limba izolata, inrudita cu coreana si posibil , cu familia altaica. Este scrisa cu un sistem propriu mixt, ideografic si silabic, poate cel mai complicat din lume. O mie optsute cinzeci si unu de ideografe sunt preluate din chineza de acum foarte multi ani in urma. Citirea ideogramelor este totusi mult mai dificila decat in chineza.
-Ok, esti foarte bun ca ghid.
Acesta rase. Nu stiu daca isi da seama , insa mana sa o tine inca strans pe a mea, iar mie nu-mi trece prin minte sa-i amintesc de acest detaliu.
Gradina de piatra e intradevar de piatra. Nu are copaci, flori, de fapt nu are deloc verdeata. Este asemeni unui teren de tenis , atat in ceea ce priveste marimea cat si forma sa dreptunghiulara. Este formata dintr-o suprafata plata de pietris si nisip, greblata dupa linii precise, argintii si cinsprezece pietre sunt asezate intr-o stranie armonie.
-Fascinant! Parca e de pe alta lume.
-Iti place, nu-i asa?
Am dat din cap. Gradina este intesata de grupuri de turisti tacuti ce privesc fermecati peisajul ce li se intinde in fata ochilor ca o panorama din alta dimensiune temporala, alta lume chiar.
-Mergem?
Ma intreba Jun dupa cateva minute. L-am luat de mana si am aprobat zambind. Acesta se apleca si-mi sopti la ureche serios:
-Daca nu ar fi atat de aglomerata gradina te-as saruta.
-Atunci te revansezi cand iesim.
-Fii sigura de asta.
Cat de adorabil poate fi uneori!
Am vizitat apoi templul Pavilionul de Aur, ce e la fel de impresionant ca Gradina de Piatra. Acesta fermeca prin frumusetea sa deosebita. Jun imi explica ca templul nu este deloc vechi ci este chiar recent construit.
-A fost construit in 1394.
-Da, ai dreptate , nu este vechi ci antic!
-Nu-ti intrerupe ghidul cand explica. Deci a fost construit in 1394, dar a ars din temelii in 1950 deoarece un calugar nebun i-a dat foc.Totusi, dupa cum observi, a fost cladit din nou, exact ca inainte. Nu a fost omis niciun detaliu. Deci templul arata exact cum arata in 1394.
Ascultam fascinata o parte din istoria templului. Jun isi consulta apoi ceasul, superbul Rolex de aur.
-Daca plecam acum, voi avea timp sa-ti ofer si o masa traditionala.
-Imi este foame.
Asa ca ma lua de mana si ma conduse grabit spre iesire.

-Pe jos sunt rogojini tatomi deci trebuie sa ne incaltam cu niste sandale din lemn oferite de ei.
Spuse Jun privind asternuturile de un verde deschis, de jos. Ne-am descaltat de incaltamintea noastra si am incaltat incomodele sandale de lemn, dupa care am intrat in restaurant. Macar asa angajatii restaurantului scapau de facut curat din pricina incaltamintelor murdare. Restaurantul dispune de aer conditionat ce e mai mult decat bine venit. Scaunele sunt sublime, dar lipsesc cu desavarsire. Sunt doar mese scunde , rotunde, asemeni mesei lui Shigeru, ce sunt inconjurate de perne.
-Ma gandeam ca macar la restaurant voi gasi scaune.
-Am zis ca-ti ofer o masa traditionala. Daca vrei scaune, mergem la un pub englezesc.
-Esti defensiv. Nu era un repros ci o simpla replica. Ia-o ca atare.
-Scuze. E din obisnuinta. Cu tine ma abtin mult, insa nu reusesc mereu.
-De ce te abtii?
Dadu indiferent din umeri si chema o fata mica careia ii ceru doua portii de tempura si sake. Fata are niste ochi negri, margelati, ageri, cu care scruta tot restaurantul. Aceasta este miniona, mult mai mica de statura decat Shigeru.
-Nu te-am intrebat daca iti plac fructele de mare.Molustele mai exact?
-Imi plac.
-Si mie, insa sunt alergic la creveti.
Fata de mai devreme veni cu comanda . Mirosea si arata bine insa am luat canuta cu sake, curioasa sa vad ce si cum este aceasta bautura.
-Vin cald!
-Nu chiar. Gusta mancarea.
Mancarea arata foarte bine, insa betele de langa ea nu arata deloc bine. Si din cate imi amintesc, nu am reusit niciodata sa mananc cu ele, cu toate ca Steve mi-a aratat cum sa le tin de mai multe ori.
-As gusta, dar nu pot. Nu stiu sa folosesc betele. Poti sa le ceri o furculita?
-Ma indoiesc ca au asa ceva , insa incerc. Vorbi in japoneza cu mica fata ce asculta mai mult mirata, cererea lui Jun. Am inteles raspunsul inainte ca Jun sa-mi traduca ce spusese fata.
-Nu au asa ceva. Dar incerc sa te invat eu sa mananci cu betele. In fond, nu este deloc greu ci doar pare asa. Uite, tine un bat cu degetul acesta, asa, iar pe celalalt tine-l asa. Exact asa. Acum incearca sa-l misti ca si cum ar fi o penseta. Incearca sa iei ceva din farfurie. Nu te grabi, usor. Felicitari!
-Nu-mi vine sa cred ca am reusit! Tu stii cat s-a chinuit Steve sa ma invete?
Jun zambi satisfacut. Ma privi cum iau o a doua bucatica din farfurie, cu stangacie, insa cu un real progres fata de prima incercare si afirma:
-Sunt cu adevarat bun!
Calatoria spre casa a fost una tacuta. In timp ce eu memoram peisajele minunate pe care le vazusem, Jun adormi, lasandu-se cu toata greutatea pe mine. Abia cand a trebuit sa coboram si a fost trezit de un fel de stewardesa a trenurilor am putut rasufla usurata. Parul ii e ciufulit intr-un mod atat de adorabil incat nu m-am putut abtine si l-am imbratisat imediat ce am coborat din tren.
-Pentru ce a fost?
-Pentru tot. Pentru ziua de azi, pentru calatoria cu trenul, pentru minunatele locuri pe care le-am vizitat si pe care nu le voi uita niciodata si pentru pranzul delicios pe care l-am savurat.
Am spus eu zambind, insa el ramase serios. L-a deranjat ca l-am imbratisat?Dar pana acum fusese atat de deschis si de nonformal!
-Dar pentru serviciile mele excelente de ghid?
Si incepu sa rada. Da, acesta e tipul pe care-l plac! Nu am mai stat pe ganduri si m-am ridicat pe varfuri pana cand fetele noastre au fost la acelasi nivel. Buzele noastre sau unit in ceva mult mai profund. Saruturile noastre de pana acum au fost unele timide, insa acesta intrecea cu mult barierele timiditatii. Mainile sale imi mangaiau spatele usor, provocator, starnindu-mi zeci de senzatii in tot corpul, iar mainile mele se jucau usor in parul sau deja ciufulit, care ii statea atat de bine!
-Jun Nicolas Yamaga!
O voce pitigaiata reusi sa ne indeparteze. In apropiere de noi statea o fata ce ne privea. Are un ten perfect, ca fildesul. Parul ii e negru si-i ajunge pana la umeri. E imbracata intr-o rochie neagra, scurta, stransa la mijloc cu o centura ce-i accentueaza talia, incredibil de subtire.
Se lasase asupra o lunga tacere, una ingrozitoare. L-am privit pe Jun a carui ochi poposeau cand la mine cand la superba fata. Picioarele lungi si bronzate ale lui Saya nici nu se comparau cu ale acesteia. Intr-un tarziu Jun spuse sec:
-Ce cauti aici?
-Ce caut aici? Asta ma intrebi? Ei bine, daca tu ai spus ca esti ocupat toata ziua, eu am plecat cu soferul sa vizitez orasul, dar ti-am vazut masina si am oprit aici. Toata ziua te-am asteptat ca intr-un final sa te vad cu ea!
Incepu brusc sa planga. Ma simt vinovata pentru lacrimile fetei, insa habar nu am cine este si ce se intampla intre ea si Jun.
-Nu ti-a zis nimeni sa ma astepti asa ca ia-ti soferul si pleaca.
Jun ma lua de mana si incepu sa ma traga dupa el. Abia cand am ajuns la masina slabi stransoarea mainii. Deschise portiera din dreapta soferului si imi facu semn sa urc. Am urcat fara sa protestez sau sa cer o explicatie, deoarece expresia fetei sale nu lasa loc de comentarii. E rigid, furios. Odata urcat in masina porni cu viteza, rotile scartaira puternic pe asfalt , iar chipul angelic al frumoasei brunete, ramase impietrit in fata garii. Muzica era la maxim iar acul vitezometrului nu se lasa mai prejos.
-Poti sa incetinesti?
Am intrebat eu in zadar, deoarece muzica imi estompase imediat intrebarea. Am oprit player-ul si am repetat intrebarea care de data aceasta isi atinse scopul iar masina incepu sa incetineasca. Jun in schimb nu-mi arunca nici macar o privire.
-Ai de gand sa vorbesti cu mine? Cred ca merit macar o explicatie.
Aerul e intesat cu tensiune, ce e aproape palpabila.Simt ca ma sufoc!
-Am de gand sa vorbesc cu tine dar nu stiu cu ce sa incep.
-Vechiul cliseu! Cu inceputul evident.
-Mariko nu avea ce cauta acolo.
Mariko, logodnica lui. Ea e Mariko?
-M-ai facut sa cred ca nu este frumoasa!
L-am acuzat eu exasperata. Vorbise despre ea cu indiferenta, iar ea nu poate fi tratata in niciun caz cu indiferenta.
-Nu am zis ca nu e frumoasa. Nu am analizat-o la fel de atent cum ai facut-o tu, presupun.
Vocea ii e ironica, taioasa. Cum sa nu o analizezi pe Mariko care iti ia ochii imediat?
-Nu a trebuit sa o analizez atent ca sa-mi dau seama ca este superba. Am inteles asta din prima secunda in care am zarit-o.
Parca masina in fata casei unchiului. Nu e nicio alta masina acolo, deci e doar Shigeru acasa.
-Nu-mi pasa de ea, intelegi? Am plecat azi de acasa, de langa ea, ca sa fiu cu tine.
-Deci eu sunt ultima ta distractie ca burlac, ca in fond ea este logodnica ta!
Am coborat din masina si am fugit spre casa. Cand am intrat inauntru am indraznit sa arunc o privire in spate. Am vazut masina pornind. Am sperat , din pricina a prea multor romane de dragoste, banuiesc, ca Jun va fugi dupa mine. Desigur, noi nu suntem intr-un roman, iar asta nu s-a intamplat. Realitate , nu fictiune.
Shigeru fugi pe scari dupa mine si ma certa putin pentru comportamentul meu de dimineata, dupa care ma intreba ce am facut in oras. Iam spus pe scurt ca am fost in Kyoto cu trenul-glont , unde am vizitat un templu si gradina de piatra. Apoi am trecut pe la un restaurant unde am mancat tempura. Cand aceasta imi ceru detalii i-am spus ca sunt obosita si vreau sa dorm. In camera mi-am aprins o tigara pe care am stins-o dupa primele fumuri. Am nevoie de ceva mai tare decat o amarata de tigara.

_______________________________________

“We’re not breaking up…we will meet again...”

Pagini: 1 2 3

Mergi la