Zmeurica
Moderator
 Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 5800
|
|
Capitolul 2
Am oftat si m-am asezat pe patul din camera. Probabil asta e ceea ce am visat dintotdeauna dar nu sunt
eu potrivita visului de ma simt atat de slaba. Stiam ca imi va fi greu fara mama si Zack. Cat de greu imi
va fi in aceasta tara in care pana si pronuntia mi se pare complicata, asta ca sa nu mai vorbesc de scriere.
Dar de unde provine teama? Pana si mirosul ei e prezent aici.Un miros intepator ce-mi inteapa ochii si forteaza lacrimile sa-mi evadeze din ochi pe obraji. Nu asa sunt eu. Sunt puternica.Trebuie sa iau
totul cu calm si sa gandesc la rece.
Dupa ce m-am incurajat singura,mi-am sters lacrimile si am desfacut valiza. Mi-am luat de acolo un
halat pufos din prosop, un prosop, sampon si gel de dus si am iesit din camera. Un dus ar fi perfect!
Baia imi depaseste asteptarile. Cabina de dus e ultra moderna , gresia de culoare inchisa se impleteste armonios cu faianta de culoare deschisa. Un contrast intre rece si cald.
M-am dezbacat si am intrat in cabina unde am dat drumul la apa calduta si revigoranta. Da, un dus e tot ce-mi trebuie momentan.
Dupa ce relaxarea s-a sfarsit am iesit si m-am imbracat in ceva mai comod urmand sa ma asez in pat. Somnul si-a facut curand aparitia. Am adormit si m-am trezit abia pe la 7.45. Cand am vazut cat e
ceasul am sarit ca arsa din pat,mi-am luat niste haine la intamplare si am plecat in fuga spre scoala.
In drumul meu am imbrancit o groaza de studenti,doar pentru a nu intarzia.
Era trecut de opt cand am intrat,dar profesorul nu ajunsese. Stateam pe pragul clasei inca uimita de curatenia si marimea acesteia. Era ceva ce nu prea intalneai in California. M-am hotarat sa intru in sala de clasa si sa imi gasesc un loc. Aproape toate bancile aveau studenti,doar un loc ramasese liber. Mi-am pus ghiozdanul pe masa si am intrebat incet:
-E liber acest loc? Am cam intarziat si nu am unde sa stau. Eu sunt Kasia. Se pare ca vom fi colege.
Tipa ma analiza in intregime,fara sa scoata un sunet. Ochii ei mici,migdalati ma priveau atent. Zambetul i se asternu pe chip si imi facu un semn cu capul. Nu am inteles prea mult,dar m-am asezat. In fond nu era sa o astept pe ea sa imi zica:” Stai jos”.
Profesorul intra in sala de clasa iar apoi se facu liniste. Imparti niste manuale si ne puse sa citim un paragraf. Toti erau atenti si linistiti. Colega mea imi intinse un bilet. L-am desfacut iar apoi am inceput sa citesc:”Buna. Eu sunt Miyavi. Scuze ca nu ti-am raspuns mai devreme,dar ramasesem blocata. Nu stiu de ce. Ma emotionez repede cand intalnesc persoane noi. Imi pare bine ca te cunosc,Kasia. Ce ai zice daca am merge sa luam pranzul impreuna la cantina?”
Am intors foaia pe partea cealalta si am inceput sa-i raspund:”Nu-i nimic. Imi pare bine ca te cunosc Miyavi. Ma gandeam...Mi-ar face placere.”
Ora s-a scurs foarte repede fiindca nu fusesem atenta. Foarte urat din partea mea. Nu-mi statea in fire sa nu absorb cuvant cu cuvant, invataturile profesorului.
-Nu am schimbat prea multe replici in ora,dar sper ca acum ne vom cunoaste mai bine. Sunt sigura ca ne vom intelege foarte bine.
Privirea mi s-a intors automat spre ea.Dar vai! Vorbeste. Daca nu imi explica mai devreme de ce nu imi raspunsese prima oara,as fi crezut ca e muta. Nu am mai stat pe ganduri si am pornit spre cantina. Imi e foarte foame din cauza ca dimineata am plecat in graba, fara a manca macar o felie de paine. Conversatia a durat pana cand ne-am luat mancare si am dorit sa ne asezam la o masa. Miyavi pare o tipa foarte draguta.
Are o voce subtire,fiind totodata foarte dulce. Ochii ei negri sunt patrunzatori si emana caldura. Nimic nu e mai placut decat sa ai o persoana ca ea prin preajma cand nu cunosti pe nimeni.
Era foarte atente una la alta incat niciuna nu a observat tipul ce tocmai se indrepta spre noi. Un glumet pus pe sotii ,as putea spune. Cand a trecut pe langa noi a impins tava spre
Miyavi,aceasta fiind imbracata toata numai in mancare apoi. Nu am putut tolera aceasta nesimtire,care la noi nu e acceptata, fiind luata drept o gluma de prost gust,sau mai exact o proasta crestere.
-Oh,dar cine te crezi? Cat tupeu! Iti faci impresia ca stii sa faci glume? Macar fa ceva bun,daca tot faci. Ce ai facut tu se numeste nesimtire. Esti un adevarat magar,asta daca pot compara un animal cu tine,deoarece mi se pare o jignire la adresa animalului. Ar trebui sa-ti ceri scuze,dar totusi nu ma astept sa faci asta din moment ce mintea ta echivaleaza cu cea a gainii.
-De ce o pustoaica ca tine ar trebui sa imi stea in cale? Pana la urma nu te priveste pe tine. Si da e o jignire. Atat la adresa mea cat si a animalului. Si nu imi cer scuze. Asa am vrut,asa am facut.
-Nu sunt pustoaica. Nu cu tine. Nu ne tragem de sireturi sa-mi vorbesti astfel. Putin respect, te rog. Stii ce e aia o jignire? Si vai...oare ce smecher esti tu? Freza ta imi spune tot, deci nu te mai deranja sa imi asiguri o explicatie coerenta. Chiar nu am nevoie.
-Mda poate. Cat de prost ma crezi? Te sfatuiesc sa nu imi mai stai in cale. Si nici nu ti-as da tie vreo explicatie. Nu vorbesc cu toate mizeriile.
La aceasta grupul sau incepu sa rada. Doi tipi,la fel de inalti ca el il completau si incurajau. Miyavi nu mai scosese niciun sunet din momentul in care se trezise cu mancarea in cap. Tipul ma privit inca o data cu un ranjet enervant,iar apoi a plecat. Ne-am asezat la o masa mai retrasa,iar eu am ineput sa mananc fiindca imi era totusi foarte foame. Miyavi nu manca,iar de abia mai tarziu am realizat ca plangea. Nu se auzeau suspine de aceea mi-am dat seama cu greu.
Uitasem complet ca ea nu mai avea ce sa manance. Am impins tava cu putina jena ca mancasem asa in fata ei ca si cum nu era prezenta.In schimb ea nu s-a clintit. M-am ridicat si am inconjurat masa,asezandu-ma langa ea. Lacrimile ii curgeau neincetat din ochi iar fata era lasata in jos. Speriata, am luat-o in brate.
-Scuze..din greseala nu ti-am intins tava mai devreme. Am fost neatenta si e vina mea. Imi pare rau. Dar daca plangi din cauza prostului ala, chiar ma voi supara,Miyavi. Nu ai de ce. A dat dovada de imaturitate la varsta lui. Sincer chestiile astea se fac,doar la gradinita. Aici totusi suntem la facultate. Dar ce sa le ceri celor ca el? Mai nimic.
-Nu e vorba de asta. Doar ca mie mereu mi se intampla astfel de chestii. Si e greu sa le fac fata. Ma simt prost ca acum toti se uita spre noi si am ajuns subiect de discutie. Imi pare rau de altfel ca te-am implicat si pe tine in asta. Nu asta am intentionat cand te-am invitat la masa.
-Putea sa i se intample oricui. Cu glumetii astia nu ai ce sa faci. Probabil pentru ei maturizarea e o etapa grea,sau poate nici macar nu trebuie parcursa. Nu trebuie sa mai fii asa sensibila. Nu se uita nimeni la noi. S-au uitat atunci,dar acum toti au uitat incidentul. Fiecare isi vede de treaba lui. Fii sigura ca nimeni nu a stat sa analizeze intreaga situatie pana in momentul de fata. Ce a fost,a fost. Important e ca a trecut si ca toata lumea e bine. Putea fi mai grav.
-Multumesc ca ma sprijini. Pari o persoana buna si de incredere.
-Multumesc. Si tu esti. Acum mananca si hai sa mergem. Iti voi da cand ajungem acasa o bluza de-a mea,pe care vrei tu.
-Multumesc.
Incepusem sa mananc si am dat doar din cap in semn de „cu placere”. Privirea ei era asa de linistita,iar ea era foarte cuminte. Nu inteleg de ce acest tip a facut o asemenea gluma. Sau poate nu a fost cu intentie. Dar daca a fost foarte urat din partea lui.
Pranzul l-am terminat repede alaturi de Miyavi. Cantina se mai eliberase,deci scapasem de un teritoriu de unde Miyavi trebuia sa iasa cu bine. Din pacate,la mine chiar nu aveam nicio bluza. La cat de grabita plecasem dimineata,de abia o aveam pe cea de pe mine. Am chemat un taxi ca sa nu mergem pe jos,cu toate ca nu locuiam foarte departe. In apartament Miyavi se facu comoda pe o pernita si deschise o carte.
-Vrei un ceai?,am intrebat-o politicoasa.
-Da. Sunt sigura ca cel facut de tine,e mult mai bun decat cel de la cantina. Acolo am vazut ca are un gust diferit.
-Nu sunt o bucatareasa excelenta,dar un ceai sunt in stare sa fac.
M-am dus spre un dulapior si am scos un pliculet cu ceai. Fusesem inspirata cand facusem cumparaturi acasa si luasem ceai. L-am pus intr-o cana cu apa fierbinte si l-am lasat vreo 10 minute. In timpul asta,mi-am pus hainele in sifonier. Priveam spre o bluza de un verde deschis,dar nu exagerat. Sunt sigura ca lui Miyavi iar veni superb. Se potriveste cu ochii ei. Verdele inseamna viata, iar ei ii trebuie un strop de vitalitate pentru a fi considerata plina de viata.
Dupa ce am inchis usa sifonierului,i-am inmanat-o.
-Iti place aceasta? Eu am o gramada de lucruri,care imi plac atunci cand le cumpar,dar apoi ma plictisesc si incep sa le gasesc anumite defecte,chiar daca,ele sunt frumoase. Mi se pare totusi potrivita cu ochii tai. Parca ii scoate in evidenta.
-Glumesti? Este superba! Asa faceam si eu inainte, insa apoi tata a fost concediat si nu mi-am mai permis sa am preferinte.
Aceasta s-a intristat brusc. Criza a facut mereu victime. Macar eu am avut noroc si familia mea s-a descurcat intotdeauna bine din punct de vedere financiar.
A imbracat-o si spre surprinderea mea aceasta era destul de larga pe ea,desi pe mine era mulata.Cat de slaba este! Bluza ei statea pe pat murdara,asa ca am pus-o in micul cos din colt, ce de acum va fi cos pentru hainele murdare. Ea se privea in oglinda incantata de bluza ce ii dadea o pata de culoare.
-Vad ca iti place. Ti-o voi darui tie.
-Vai,dar deja ai facut atatea pentru mine. Intai mi-ai luat apararea,apoi ti-ai impartit mancarea cu mine,m-ai adus acasa,mi-ai facut un ceai si acum imi dai pana si bluza ta.
-Asa fac prietenele,Miyavi. Iar eu asa sunt. Si daca nu ne cunoastem tot imi place sa ajut.
Ochii ei sclipeau de fericire,iar apoi urma o imbratisare calda. Dar uitasem de ceai! Am lasat-o pe Miyavi sa se admire in continuare in timp ce i-am dus ceaiul. Mi-a multumit iar apoi a inceput sa-mi spuna despre ea. Stia engleza de la mama ei,coreeana fiind limba materna.
Se pare ca am un mentor chiar langa mine. Si cand ma plangeam ca nu stiu nici sa pronunt,dar sa mai si scriu... Acum voi avea ocazia sa invat. Sau cel putin voi incerca sa invat,fiindca mi se pare o limba destul de grea. Dupa terminarea ceaiului Miyavi s-a oferit sa-mi fie un ghid prin Seul pentru a-mi prezenta Stadioanele de acolo si Muzeul Olimpic.
Cred ca era cel mai potrivit pentru a afla mai multe si a ma obisnui in acest oras. Si sunt sigura ca ma voi si distra in acest timp cu Miyavi.
|
|
]
