Nyan -fucking- Kat!
Membru al familei
 Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1132
|
|
Un oneshot format din trei parti.
I. Ce-aș fi eu fără tine?
Hei, tu! Da, tu! De ce m-ai lăsat aici singură? De ce ai plecat?! De ce dracului m-ai abandonat în mijlocul deșertului ca să mă mănânce singurătatea și să mă roadă teama că nu te voi mai vedea vreodată?! Spune-mi..., la naiba, de ce! Îți place să mă vezi suferind, nu? Asta e, nu-i așa?! Nu-i așa că ești un greiere ce își omoară fiecare floare cântată-n sărutări și serenade, înecată-n vrăji îmbârligate și lăsată dracului în timp și spațiu doar cu visul? Vreau să te urăsc, să-mi bag picioarele și să mușc din viață, s-o simt tare, pulsându-mi în vene, iar apoi să n-o mai am,„să-mi alunece din greșeală” așa cum și tu ai mai făcut-o de multe ori. Vreau să mor acum, cu imaginea ta a dracului de minunată în minte și să îți simt atingerile fine și rigide asupra trupului meu înnegrit de temeri, tu ești speranța ce mi-a murit. Și te vreau înapoi, idiotule. Da, mă doare în cur de orgoliul tău, te vreau numai al meu, vreau să te am sub posesia mea și să te pot tortura zi și noapte, noapte și zi cu simpla mea prezență. Vreau să omor întreg Globul, iar tu mă vei ajuta, căci nu vei avea de ales. O să îi umilesc pe toți, o să îi fac să plângă, o să îi fac să ceară îndurare, o să îi fac să își dorească o moarte rapidă, iar tu mă vei ajuta, la naiba. Nu mi-e frică, cel puțin nu acum, nenorocitule! Și tu, în umbra mea, îmi vei vedea fiecare pas, fiecare mișcare și fiecare gest, mă vei învăța pe de rost și o să profiți de asta, mai mult ca sigur. O să aștepți momentul în care voi fi adormită, iar umbra ta se va strecura sub cearceafurile mele de lacrimi făurite și mă vei săruta pe carne vie. Îmi vei produce stimuli în tot corpul, mă vei tortura așa cum și eu te-am torturat, nu știu dacă va fi o răzbunare sau chiar o să vrei s-o faci. O să mă privești suferind adânc în gânduri și o să te bucuri bolnăvicios, așa cum și eu m-am bucurat cândva. O să-mi râzi în nas când o să te implor printre suspine și spini de lacrimi să mă lași dracului în pace, să pleci, să nu mă mai atingi în viața ta, o să își facă plăcere să mă vezi așa. Apoi, când eu voi fi numai măruntaie cu câte o bucată din inimă aruncată-n fiecare, o sa le iei pe toate și o să mă compui la loc. O să îmi faci fața să strălucească cu ajutorul ochilor sticloși și al zâmbetului șiret, o să îmi readuci brațele la forma lor frumoasă și subțirică, o să îmi refaci pieptul plăpând, o să îmi făurești pântecele și o să îmi faci picioare cum și Dumnezeu mi le-a făcut. Apoi o să îți mulțumesc, o să te ador, o să vreau să fii al meu din nou, știind ce se va întâmpla. Ne vom juca de-a șoarecele și pisica și voi simți că trăiesc și că mor cu tine. Dragule, omoară-mă acum.
II. O altă seară în paradis
Hai, ia-mă, hai să zburăm prin cer în căutarea vreunui vrej de fasole, hai o dată! Să ne uităm la norii albaștri și să visăm că îi putem atinge și că ne putem arunca speranțele și dorințele într-unul. Să ne ținem de mână și să fim romantici, să ne spunem vorbe necugetate la ureche, să ne înfiorăm cu prezențele noastre fantomatice și să gustăm din elixirul plăcerii. Cerul ni se va deschide și ne va înghiți de-a întregul dacă vom avea credința în iubire. Nu Dumnezeu ne așteptă după acele uși mari de cristal, nu știu cine e, dar știu că nu-i El. N-o să mai simțim nicio durere, n-o să mai fim supărați, n-o să ne mai ciondănim ca șoarecele și pisica, o să fim doar noi doi într-o perfectă și armonioasă dragoste ce nu ne va mânca niciodată sufletele tinere. Haide, trupurile ne sunt efemere, o să dispară în aer, o să se topească și o să se evapore, hai o dată! Bolta cerească se face violetă, se închide ușa cu tot cu misterele de după ea, haide!! Vreau să văd ce-i acolo, hai! De ce rămâi în urmă, de ce îmi zâmbești trist, de ce? Imaginea ta îmi piere din vedere în timp ce intru pe ușă, îți strig un final „haide!”, însă colțurile gurii tale dulci încă stau ridicate, fapt care mă face să mor în egoismul meu. Întunericul mă învăluie și mi-e frică, căci tu nu ești cu mine și mă simt încolțită. Negrul infinit îmi mănâncă sufletul și mă arde pe inimă, mor în dureri pe care nu am crezut că o să le simt vreodată și totul din cauza ta... Încăpățânarea, dragostea, încăpățânarea, privirea... Nici nu mai știu ce să cred, dar nici nu mai am de ce, fiindcă singurătatea deja m-a mâncat, iar singurul lucru care mi-a rămas este imaginea ta melancolică și tăiată de alte sentimente de pe irisul meu inexistent.
III. Post-mortem - Singurătatea mă ucide
Și aici e frig, e urât, e posomorât, e negru, e mort. Eu sunt moartă. Ochii îmi sclipesc de furie, însă nu-i văd, căci sunt ascunși în marea asta moartă și seacă, alcătuită dintr-un simplu și infernal nimic. Nu simt nimic, iar asta mă enervează cel mai tare, vreau să fiu nervoasă, să sparg lucruri, știi, m-ai influențat tare mult. Revenind la tine, tu ce naiba ai pățit? De ce trebuie mereu să renunți, să îți bagi picioarele? De ce dracului m-ai abandonat, boule?! Spui că știi totul despre mine, dar nu știi nimic, nu știi că și eu țin la tine, nu știi cât te iubesc, idiotule. Mă întreb ce crezi despre mine? Sunt o nebună scăpată de la 9 sau sunt o ignorantă? Sau poate mă foloseai, poate ai avut nevoie de mine ca să îți șterg amarul și să îți dau o mie una îmbrățișări. Știu, sunt egoista, dar mai știi și că ne asemănăm, animalule! Îmi ștergeai lacrimile, iar apoi ploua din nou, mă strângeai în brațele înțelegerii, dar apoi te comportai ca și când aș fi dată dracului, mă jur că nu-s nebună, chiar o fac. Ipocritule! Și, în tot nimicul meu, am rămas singură, dar ghici ce, încă îmi fuge gândul la tine, la naiba. Nu îmi place aici fiindcă nu ești și tu, dacă ai fii lângă mine aș vedea locul ăsta ca un parc de distracții, iar tu ai fii caruselul ăla din care ieși amețit și simți că te contopești cu pământul. Dă-te dracu’ că te iubesc, mă, hipiotule. Și nu mă opresc, n-o să mă opresc niciodată, deoarece locul ăsta e infernul pur și nu se sfârșește niciodată. Ziceam că nu o să îmi fie greu să plec pe drumul meu, dar acum văd contrariul, dacă s-ar lumina cerul și aș ieși din noaptea asta oarbă aș simți băltoci de plânsete în jurul meu și aș știi cumva că tu ești departe și că nu îți mai pasă de mine, te-au lăsat fiorii... Dă-mi o șansă, mai dă-mi una, nu-mi spune a câta e, nu-ți da ochii peste cap, te rog. Nu fii furios pe mine pentru asta, fiindcă eu nu te mint, cel puțin nu acum. Idiotule, nici nu pot trăi fără tine, nu simt nimic, nu îți simt furia, căci sunt inertă emoțional, mă învârt numai în gândurile mele, nu mă poți scoate din acest labirint. Uf, știu că oftezi, dar încearcă să zâmbești, nu știu dacă e a suta oară când îți zic „O să fie bine, nu îți face griji pentru mine”, însă cred că știi că nu-i așa. Mă urăsc pentru un motiv pe care tu îl urăști la rândul tău, mă urăsc că te-am făcut să plângi, nu vreau să fii perfect, dar nu vreau să fii deprimat, căci tu ai viața-n față și nu merită. Nu se merită să plângi pentru o umbră ca mine, mereu am fost în spatele tău, nu neapărat ca să te susțin, cât să încerc să te învăț. Vezi? Nu sunt așa de ignorantă. În fine, mi-e dor de tine, în Infernul meu întunecat e groaznic, sau cel puțin așa mi-e creierul, nu știu... Iar mă pierd în gânduri și îmi pierd credibilitatea și nu vreau asta, vreau să închei spunându-ți că te iubesc, însă nu vrea să mă opresc niciodată din scris, căci atunci voi muri, îmi va pieri sufletul, voi arde fără tine. Oh, te iubesc.
Modificat de kat2108 (acum 14 ani)
_______________________________________
|
|
